Justiție

Intra în locuințe în raionul Căușeni: Tânăr de 19 ani, suspectat de agresiune și tentativă de viol

Oamenii legii investighează mai multe cazuri de pătrundere ilegală în domicilii, agresiune fizică și tentativă de viol, comise în noaptea de 11 octombrie, într-o localitate din raionul Căușeni. Faptele ar fi fost comise de aceeași persoană, fiind identificat un suspect de 19 ani, originar din aceeași localitate. Tânărul a fost reținut și plasat în Izolator.

La 11 octombrie, poliția a fost sesizată de o femeie de 75 de ani, care a comunicat că, un bărbat necunoscut, cu gluga pe cap, ar fi pătruns în locuința sa și ar fi agresat-o fizic, aplicându-i lovituri cu pumnii. Femeia a reușit să iasă în stradă, însă agresorul ar fi ajuns-o din urmă și ar fi continuat să o lovească. Acesta a fugit de la fața locului după intervenția unui vecin.

În cadrul audierilor suplimentare, victima a declarat că bărbatul ar fi încercat să o dezbrace, fapt ce a determinat investigarea circumstanțelor și pentru bănuirea în comiterea acțiunilor cu caracter sexual.

Totodată, poliția a fost sesizată de un alt locuitor al satului, care a reclamat că, în aceeași noapte, o persoană necunoscută ar fi pătruns în locuința sa, l-ar fi îmbrâncit și l-ar fi doborât la podea, după care a fugit într-o direcție necunoscută.

În urma acțiunilor de urmărire penală, a examinării înregistrărilor video și a audierii martorilor, oamenii legii au stabilit că suspectul are 19 ani și este originar din Căușeni.

Pe 13 octombrie, au fost pornite trei cauze penale, pentru bănuirea în comiterea acțiunilor cu caracter sexual și violare de domiciliu.

De asemenea, poliția a înregistrat o altă plângere, depusă de o femeie care a reclamat că, în aceeași noapte, suspectul ar fi pătruns fără permisiune în locuința sa.

Circumstanțele acestui caz urmează să fie stabilite în cadrul investigațiilor.

Inspectoratul General al Poliției continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, acumularea probelor și verificarea implicării suspectului în toate cazurile sesizate.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult