Salariul șefului ANRE a scăzut de la 123.000 la peste 90.000 de lei pe lună. Alexei Taran: „Ni le-am redus voluntar”

Salariul lunar al directorului general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, a fost redus voluntar cu aproximativ 25% și ajunge în prezent la peste 90.000 de lei. Întrebat dacă această remunerație este mare sau mică, Taran a explicat că veniturile autorităților de reglementare trebuie comparate cu cele din sectorul energetic, unde, potrivit unui studiu din 2025, câștigurile sunt cu 20-30% mai mari.
*„Noi am anunțat în luna februarie că ne-am redus voluntar salariul cu circa 25%. Astfel, primim un salariu sub 100.000 — acum este de 90 și ceva de mii de lei”, a afirmat directorul ANRE, la ediția din 13 octombrie a emisiunii „Pe față” de la Moldova 1.
Întrebat dacă salariul este mare sau mic, Taran a spus că remunerarea conducerii agenției trebuie raportată la veniturile din sectorul energetic, de unde instituția recrutează specialiști.
„Salariile din agenție trebuie comparate cu cele din sectorul energetic. Remunerațiile din alte domenii se compară cu sectoare similare. De ce? Pentru că atragerea personalului și a specialiștilor se face din acele domenii. Automat, agenția are un nivel de salarizare similar cu cel din sectorul energetic, cu întreprinderile din sectorul reglementat”, a explicat directorul ANRE.
Taran a invocat un studiu realizat în 2025 de Secretariatul Comunității Energetice, pe care l-a descris drept „un fel de anticameră a aderării noastre pe partea de energie și mediu”.
Cercetarea a analizat nivelul de salarizare din agențiile de reglementare din toate cele nouă țări candidate la Uniunea Europeană.
„S-a demonstrat că salariile din entitățile de reglementare sunt cu 20–30% mai mici decât în companiile energetice din sector”, a punctat directorul ANRE.
Potrivit declarației sale de avere, directorul ANRE a încasat anul trecut un salariu de aproximativ 1.48 milioane de lei, echivalentul a circa 123.000 de lei pe lună.
Amintim că, în februarie, cei cinci directori din Consiliul de Administrație al ANRE au decis să ridice, începând cu luna respectivă, salarii cu 20% mai mici. Decizia a fost luată pe baza unei „analize interne a politicii de guvernanță și a responsabilității instituționale față de contextul economic și social actual”.
Potrivit calculelor Teleradio-Moldova, economiile ar depăși 125.000 de lei lunar, adică circa 1.5 milioane de lei anual.
La sfârșitul anului 2025, majoritatea parlamentară a anunțat o inițiativă de plafonare a salariilor pentru conducerea instituțiilor autonome de reglementare, precum Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații (ARCOM) și ANRE, însă aceasta nu a fost, deocamdată, adoptată.
Propunerea prevedea ca salariile directorilor CNPF și ARCOM să nu depășească cinci salarii medii pe economie, iar în cazul ANRE - șase salarii medii.
Potrivit autorilor, remunerațiile din aceste instituții au crescut semnificativ în ultimii ani, ajungând la 100 - 160 de mii de lei lunar, iar inițiativa urmărește stabilirea unui cadru salarial previzibil, cu publicarea grilelor de salarizare și limitarea adaosurilor.
CITIȚI ȘI: