Social

Elev rănit cu un cuțit într-o școală din Chișinău: A fost dus la spital

Un elev de 14 ani a fost transportat la spital, rănit cu o lamă de cuțit într-un conflict izbucnit într-o școală din Chișinău. Cazul a fost anunțat joi, 22 octombrie, de Poliție.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, preliminar s-a stabilit că, în urma unui conflict iscat între doi elevi de 13 ani, unul dintre aceștia ar fi scos un obiect ascuțit și l-ar fi îndreptat spre celălalt. În acel moment, un alt elev ar fi fost atins accidental cu lama, suferind o plagă la mână.

Minorul rănit a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.

Potrivit șefului adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport (DGETS), Valentin Crudu, cazul a avut loc în orele amiezii, la Liceul „Natalia Gheorghiu” din sectorul Râșcani al capitalei.

„Astăzi, pe parcursul zilei, în orele amiezii, am fost informați de către administrația Liceului „Natalia Gheorghiu” despre acest caz. Instituția de învățământ a invitat părinții copiilor și, bineînțeles, că ulterior au invitat poliția, cât și salvarea. La moment, conform procedurilor, a fost făcută sesizarea poliției. Suntem și noi în așteptarea investigației pe care au pornit-o ei. Mai multe detalii o să putem să oferim ulterior”, a declarat Valentin Crudu, solicitat de Moldova 1.

Valentin Crudu a precizat că băiatul rănit, din clasa a zecea, se află sub supravegherea medicilor, iar gravitatea stării sale de sănătate va fi stabilită ulterior.

„În cazul când medicii o să-i permită, el o să revină la lecție. Ținând cont de faptul că mâine este ultima zi de școală, eu sper foarte mult că imediat după vacanță el să revină la lecție”, a adăugat șeful adjunct de la DGETS.

Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar oamenii legii urmează să stabilească modul în care cuțitul a ajuns în posesia minorului, precum și toate circumstanțele producerii incidentului.

Anterior, organele abilitate nu au fost sesizate cu privire la comportamentul băiatului sau eventuale incidente în care acesta ar fi fost implicat.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult