Alexandru Tănase: Opoziția trebuie să se pătrundă de importanța summit-ului din 1 iunie și să se abțină de la proteste
Opoziția ar trebui să se abțină de la organizarea manifestațiilor publice în data de 1 iunie, când țara noastră va găzdui Summitul Comunității Politice Europene, iar cei care vor încerca să pună la cale destabilizări trebuie pedepsiți sever. Este părerea fostului președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase. Acesta mai susține că întrunirea este un bun prilej pentru a continua schimbarea percepției asupra țării noastre, ca Europa să ne vadă ca parte a culturii sale.
Fostul președinte al Curții Constituționale susține că mesajele pro-europene și reformatoare transmise de șefa statului, Maia Sandu, către spațiul european, dar și prestația acesteia în Occident au schimbat enorm atitudinea europenilor față de Republica Moldova.
„Să continuăm să schimbăm percepția, în situația în care Europa ne va vedea ca o parte a culturii sale. Trebuie să fim clari, foarte consecvenți în ceea ce vrem și să încercăm prin insistență ceea ce ne interesează pe noi. Europenii, văzând lucrurile aceasta, subconștientul lor ne va accepta ca o parte a Europei, și atunci deja restul sunt detalii tehnice. Cei care vin să simtă da, există oamenii aceștia, ei sunt ca și noi”, a menționat Alexandru Tănase.
Alexandru Tănase susține că toți politicienii trebuie să realizeze cât de important este evenimentul pentru țara noastră și să se abțină de la manifestații. Totodată, acesta susține că autoritățile ar avea motive întemeiate pentru a restricționa accesul în zona unde se va desfășura evenimentul.
„Opoziția ar trebui să fie conștientă de locul când protestezi, unde protestezi și împotriva la ce protestezi. Această reuniune trebuie exclusă totalmente din agenda politică internă a Republicii Moldova. Toată lumea matură și responsabilă trebuie să înțeleagă dimensiunea acestui eveniment. Eu nu văd nicio logică să existe proteste și cei care vor încerca să le organizeze, dacă vor încerca bineînțeles, să pună la cale anumite provocări, trebuie sancționați după toată severitatea legii și fără niciun fel de toleranță”, a subliniat Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale.
Cel de-al doilea summit al Comunității Politice Europene va avea loc pe 1 iunie în Republica Moldova. La eveniment vor participa 50 de șefi de stat și de guvern, precum și înalți demnitari ai Uniunii Europene.