Economic

Prețuri mari și concurență doar de formă. Cum pot înțelegerile dintre companii să afecteze cumpărătorii

Înțelegerile dintre companii care ar trebui să concureze între ele pot duce la menținerea unor prețuri ridicate, la reducerea calității produselor și la limitarea opțiunilor pentru cumpărători. În loc să ofere condiții mai avantajoase pentru a atrage clienți, întreprinderile pot ajunge să își coordoneze activitatea, astfel încât să nu mai fie nevoite să concureze. Asemenea practici sunt interzise de legislația Republicii Moldova, însă pot fi dificil de identificat și demonstrat.

Cele mai frecvente înțelegeri anticoncurențiale vizează prețurile, dar companiile pot conveni și să își împartă teritoriile în care activează sau să nu concureze în privința calității produselor. Aceste practici, cunoscute drept carteluri, pot afecta întreaga piață, explică experta în dreptul concurenței Carolina Pârcălab, în cadrul emisiunii „Banii”, de la Moldova 1.

„Cele mai frecvente sunt cartelurile, sunt acordurile între concurenți prin care aceștia își coordonează comportamentele, stabilindu-și restricții de a concura la prețuri, de a concura pe anumite teritorii, de a concura în ceea ce privește calitatea produselor sau de a concura în ceea ce privește inovația”, a explicat Carolina Pârcălab.

Pentru consumatori, consecințele unor asemenea înțelegeri pot fi resimțite la cumpărături. Chiar dacă pe piață activează mai multe firme, acestea pot ajunge să ofere condiții asemănătoare, fără să existe o concurență reală.

„Respectiv, ei nu concurează unul cu altul, renunță la lupta între ei, renunță la lupta pentru clienți, respectiv prețurile ar putea să se mențină la fel, mărfurile ar putea să fie de aceeași calitate proastă sau insuficientă și consumatorul să nu aibă o alternativă reală de a-și satisface necesitățile”, a precizat experta.

Depistarea unor asemenea practici este complicată, deoarece firmele nu încheie neapărat contracte scrise prin care să stabilească modul în care vor acționa. O înțelegere poate fi demonstrată și prin alte dovezi, inclusiv corespondență electronică sau mesaje transmise prin intermediul rețelelor sociale. Mai mult, nu doar conducerea unei companii, ci și angajații acesteia pot avea un rol în schimbul de informații care încalcă regulile concurenței.

„Cartelurile sunt practicile care sunt cel mai dificil de demonstrat. Din acest motiv, Consiliul Concurenței și autoritățile de concurență din întreaga lume sunt dotate cu un arsenal destul de bogat de instrumente de investigație care le permite să constate existența cartelurilor, existența încălcării chiar și în situații când nu există probe directe”, a declarat Carolina Pârcălab.

Un risc deosebit apare atunci când firmele concurente își comunică din timp planurile comerciale, în loc să ia decizii independent. Totuși, simplul fapt că două companii practică prețuri identice sau apropiate nu demonstrează automat existența unui cartel. Pentru constatarea unei încălcări este necesară examinarea circumstanțelor și a probelor de către autoritatea competentă.

În Republica Moldova, respectarea regulilor de concurență este supravegheată de Consiliul Concurenței. Instituția poate investiga înțelegerile ilegale dintre întreprinderi și poate aplica sancțiuni atunci când constată încălcări. Scopul acestor reguli este ca firmele să își stabilească independent prețurile și condițiile de vânzare, iar consumatorii să poată alege între oferte care concurează cu adevărat.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult