Economic

Fermierii ies joi la proteste, în pofida deciziei Guvernului privind licențierea importurilor

Agricultori din raioanele Fălești, Leova, Cahul și Criuleni anunță că vor ieși joi, 29 octombrie, la proteste cu tehnică agricolă, în pofida deciziei Guvernului de a susține prelungirea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase până la 31 decembrie, pentru a proteja producătorii autohtoni de concurența mărfurilor mai ieftine de import.

Asociația „Forța Fermierilor” susține că agricultorii au și alte revendicări, pe lângă prelungirea licențierii importurilor. Calamitățile naturale, scumpirea drastică a inputurilor agricole, accesul limitat la finanțare – toate acestea au adus agricultorii într-o situație dramatică, iar sprijinul statului este insuficient.

Reprezentanții organizației precizează că nu au fost informați despre intenția agricultorilor de a bloca punctele vamale.

„Nu am auzit nimic despre intenția de a bloca punctele vamale, mai ales că, din păcate, acestea sunt deja blocate de rânduri de camioane care se întind pe câțiva kilometri. Acest lucru scumpește semnificativ logistica și se reflectă în reducerea prețurilor de achiziție oferite producătorilor agricoli”, se arată în comunicatul publicat de asociație.

„Forța Fermierilor” apreciază poziția Guvernului privind prelungirea mecanismului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, chiar dacă aceasta a fost exprimată, în opinia organizației, „în cel de-al doisprezecelea ceas”.

Reprezentanții asociației spun că au participat la consultările publice asupra proiectului de lege și afirmă că nicio asociație din sectorul agroalimentar prezentă la discuții nu s-a opus prelungirii licențierii.

„Nu există riscul scumpirii produselor alimentare de primă necesitate din cauza licențierii, întrucât prețurile interne de achiziționare a grâului, porumbului și florii-soarelui s-au micșorat comparativ cu anul trecut”, precizează „Forța Fermierilor”.

Potrivit asociației, importul a 200-300 de mii de tone de cereale și oleaginoase nu ar contribui semnificativ la sprijinirea agricultorilor ucraineni, dar ar putea afecta grav producătorii micro, mici și mijlocii din Republica Moldova.

Premierul Vasile Tofan a declarat, miercuri, că decizia de a susține prelungirea licențierii până la 31 decembrie a fost luată „la limită” și a avertizat că restricțiile pot afecta mai multe sectoare ale economiei, în special procesatorii și crescătorii de animale, care ar putea avea acces mai dificil la materie primă la prețuri competitive.

Prelungirea licențierii nu este însă definitivă. Pentru ca mecanismul să fie aplicat și după 31 octombrie, proiectul de lege trebuie votat de Parlament în două lecturi.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult