Patriarhatul generează violență și discriminare: Femeile cer să nu mai fie catalogate drept „isterice” când își exprimă public opiniile

Sistemul patriarhal continuă să dicteze rolul femeilor în societate, catalogând de multe ori curajul acestora de a-și exprima opiniile sau emoțiile drept o „dereglare psihică”. Participantele la Conferința pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor, desfășurată pe 29 octombrie la Chișinău, au criticat patriarhatul ca normă socială și moștenirea istorică prin care vocea și independența feminină sunt supuse stigmatizării și controlului.
„Femeia care își manifestă emoțiile nu are „probleme cu capul”
Discuțiile sexiste de pe rețelele sociale, care promovează frumusețea și aspectul fizic al femeii în detrimentul capacităților sale intelectuale, au revoltat-o pe Elena Briciuc, jurnalistă și producătoare media. Aceasta a devenit o voce virală în mediul online doar pentru că și-a exprimat deschis emoțiile, în special furia față de ideea preconcepută că o femeie emotivă ar avea „probleme cu capul”.
„Toată viața, timp de 35 de ani, am auzit că o femeie adevărată nu-și arată emoțiile. Faptul că ești emotivă înseamnă că ai probleme cu capul, iar o femeie adevărată nu este furioasă. Închipuiți-vă că, într-o zi de ianuarie, obosită de sexismul, misoginismul și fenomenele toxice de pe TikTok legate de 'femeile-muze', unde se sugerează că, dacă lucrezi nu ești o femeie adevărată, m-am înfuriat și am publicat un videoclip”, a declarat Elena Briciuc.
Observând că subiectul abordat a rezonat puternic cu publicul, aceasta a mai înregistrat două clipuri prin care și-a exprimat dezacordul față de normele patriarhale impuse femeilor.
„Fetelor, haideți să ne revendicăm dreptul de a fi furioase! Eu cred că noi, ca societate, ne-am dezvoltat datorită furiei. Cineva s-a înfuriat că de secole îi erau încălcate drepturile, că femeile nu aveau dreptul să învețe sau dreptul asupra propriului corp, a ieșit în stradă și și-a cerut drepturile. Vă rog să vă canalizați furia în lucruri creatoare, care să schimbe lumea în bine”, a îndemnat jurnalista.
O altă nedreptate la care sunt supuse femeile, în comparație cu bărbații, este modul în care societatea le evaluează obsesiv aspectul fizic.
„Eu am descoperit că până și ura din mediul online este diferențiată pe gen. Să vă dau un exemplu: cine a citit în ultima perioadă o știre despre premierul Tofan? Iar acum, cine a citit o știre despre cum a venit îmbrăcat la ședință, despre cât de tare a slăbit sau s-a îngrășat de când e premier? Vreau să vă aduc aminte de perioada când aveam o femeie într-o funcție înaltă: mă trezeam zilnic cu știri despre cum era îmbrăcată, cât s-a îngrășat, cât a îmbătrânit sau dacă și-a injectat ori nu botox. Atunci am înțeles că avem, de fapt, o problemă cu patriarhatul, care de secole și milenii crede în continuare că trupul unei femei îi aparține”, a conchis Elena Briciuc.

Patriarhatul obligă femeia să se conformeze așteptărilor bărbaților
Subiectul patriarhatului a fost dezvoltat de o altă participantă la conferință, Anastasia Danilova, directoare de programe în cadrul EuroCentralAsian Lesbian Community. Aceasta a subliniat că și comunitatea LGBTQ+ este grav afectată de acest fenomen, întrucât îi sunt impuse reguli stricte privind modul în care trebuie să își trăiască viața.
„Am lucrat într-o organizație dedicată drepturilor omului mulți ani și am observat influența patriarhatului asupra comunității LGBTQ+. A fost foarte important pentru persoanele din comunitate să lupte împotriva patriarhatului, deoarece acesta nu este doar o relație între femei și bărbați, ci un sistem de putere. Este un sistem care decide cine va fi vizibil și cine are voie să fie vizibil, cine este protejat de violență și cine definește ce poți face cu viața ta, cum îți poți construi familia și cine ești tu în societate”, a declarat Danilova.
Totodată, comunitatea a fost nevoită să lupte pentru vizibilitate publică pentru a combate discriminarea alimentată de prejudecățile societății.
„Patriarhatul a decis că, dacă totuși existăm, nu ar trebui să vorbim public despre asta, ci să stăm în liniște acasă. Noi am vrut să fim în spațiile publice tocmai pentru că vrem să fim parte a societății, să facem parte din sistem, deoarece acest sistem nu ne vede ca fiind egali”, a menționat activista.
Anastasia Danilova a punctat că atât femeile lesbiene, cât și cele heterosexuale sunt supuse unei presiuni permanente atunci când refuză să își subordoneze existența așteptărilor bărbaților.
„Fie că ești o femeie lesbiană sau heterosexuală, te confrunți cu o presiune enormă, inclusiv cu violență și discriminare. Este interesant faptul că lesbienele se confruntă cu fenomenul patriarhatului într-un mod aparte, deoarece spun deschis că nu vor ca viața lor să se rotească în jurul bărbaților. Iată despre ce este, de fapt, patriarhatul: el impune un anumit rol pentru femei”, a explicat Danilova.

Exprimarea propriilor opinii, etichetată drept „isterie”
Acum câteva secole, femeile erau etichetate drept „bolnave psihic” dacă încercau să se opună deciziilor bărbaților, comportamentul lor fiind încadrat în diagnosticul psihiatric de „isterie”, a amintit la eveniment Ecaterina Lutișina, activistă în domeniul sănătății mentale.
„Diagnosticul numit 'isterie' era pus femeilor care nu corespundeau normelor societății patriarhale din secolul al XVIII-lea și care erau internate forțat în spitalele de psihiatrie. Era vorba despre femeile care refuzau căsătoria sau care cereau divorțul”, a relatat Lutișina.
Ecourile acestor practici se resimt și în societatea contemporană, susține activista. Astăzi, atunci când o femeie ridică tonul, este mai asertivă sau are curajul să își expună ferm părerea, este etichetată rapid drept „isterică”.
„Vorbim despre o moștenire rămasă din secolul al XVIII-lea. Acest diagnostic este o adevărată hârtie de turnesol pentru felul în care societatea patriarhală a tratat dintotdeauna femeile. Dacă ai o voce și îndrăznești să o ridici în fața unui bărbat, în trecut erai internată automat la psihiatrie, iar astăzi ți se pune o etichetă”, a punctat Ecaterina Lutișina.

Conferința pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor a fost organizată de cele 24 de organizații membre ale Coaliției Naționale „Viața fără Violență” și a reunit reprezentanți ai autorităților centrale și locale, specialiști în prevenirea și combaterea violenței, activiști, jurnaliști, medici și juriști.
CITIȚI ȘI: