Tudora, refugiu la marginea războiului. Poveștile ucrainenilor care și-au găsit o nouă casă în R. Moldova
În primele zile ale războiului din Ucraina, satul Tudora, din raionul Ștefan Vodă, a devenit un refugiu pentru mii de oameni fugiți din calea bombardamentelor. La un moment dat, localitatea a găzduit aproape tot atâția refugiați câți locuitori avea. Astăzi, aici au rămas mai puțin de 70 de ucraineni, însă nevoia de adăpost și sprijin continuă. Iar apropierea de graniță face ca războiul să fie resimțit în fiecare zi, mai ales când dronele survolează zona.
Printre cei care își vizitează familia la Tudora se numără Mark Nikolaenko, originar din Mariupol. Plecat pe front ca pilot de drone, el a profitat de o scurtă permisie de două săptămâni pentru a-și vizita bunicii.
„Execut serviciul militar, am luat concediu. Sunt pilot, manevrez cu dronele. Din cauza războiului am fost împrăștiați, suntem de fapt din Mariupol. Dpă ocuparea localității părinții cu bunelul au plecat în Cehia, astfel aici la bunica în Moldova suntem într-un loc comun unde ne adunăm”, povestește Mark.
Vacanța sa nu este însă una de odihnă, ci plină de muncă în gospodărie. A adunat cartofi, a pregătit conserve pentru iarnă și își ajută bunicii să se pregătească pentru un sezon rece despre care speră să fie mai blând decât cel precedent.
„În armată, la început, ne încălzeam des în corturi cu sobe metalice”.
„Am strâns cartofi, am făcut compot, dulceață, legume, fructe - totul se pregătește pentru iarnă. Mereu când vin la bunica iau câteva borcane în Ucraina. Sperăm să fie o iarnă nu atât de friguroasă ca cea de anul trecut, să fie mai ușor de încălzit și hrănit”, spune Mark Nikolaenko.
La doar câteva case distanță, Valentina Rojko încearcă să le ofere o viață liniștită celor trei băieți ai săi. Mezinul, Bogdan, frecventează școala din localitate, unde a învățat deja să vorbească limba română cu ușurință, bucurându-se de jocuri, de natură și de colegi.
„-Ce vrei să înveți la școală? - Să citesc poezii. Joc fotbal, mănânc, fac lecții și mă duc acasă. Îmi place să mă joc afară. Aici o frunză, aici tot. Asta e furnică, asta e albină și asta veveriță”, spune băiatul. Cartea și joaca sunt printre activitățile lui Bogdan. Pentru mama lui însă, grija cea mare este să nu ducă lipsă de nimic.
„Copiii să fie îmbrăcați, să nu fie flămânzi, să meargă la școală și să fie sănătoși cel mai important”, spune Valentina Rojko.
Un alt exemplu de integrare este Maxim Vasilenko, un specialist în vânzări și analitică online. Rămas temporar singur acasă în timp ce familia sa se afla într-o vizită la Odesa, Maxim s-a pus în slujba comunității. Și-a amenajat propriul atelier și ajută sătenii cu reparații electrice.
„Ajut localnicii care au nevoie de ajutor pentru a remedia problemele ce țin de electricitate: firele, becuri, prize. Cineva mă ajută să cumpăr hrană animalelor, în așa mod mi se mulțumește pentru reparații, un fel de barter. Sunt mereu bucuros să îi ajut”, povestește bărbatul.
Primarul satului Tudora, Veronica Mocan, subliniază că refugiații s-au integrat în viața satului, muncind alături de localnici. Totodată, autoritățile locale se confruntă cu o provocare majoră și anume lipsa spațiilor de cazare pentru noile familii care cer ajutor.
„Noi avem un grup a refugiaților în localitate și ei ne scriu. Chiar și acum este o familie tânără și cer și roagă. Și iată, avem câteva zile tot căutăm o chirie pentru ei, ne roagă să-i primim. Problema este că nu mai avem, adică, spațiul unde să-i primim”, spune Veronica Mocan.
Astăzi, în Tudora au rămas mai puțin de 70 de refugiați ucraineni. Pentru solidaritatea arătată în primele luni ale războiului, localitatea a fost asociată cu premiul internațional PAX, primit în 2022 de centrul multifuncțional Concordia, pentru sprijinul oferit refugiaților. Satul se află chiar pe malul Nistrului, la mică distanță de granița cu Ucraina.
CITIȚI ȘI:
