R. Moldova, în top 5 exportatori de nuci în UR: Familia din Criuleni care a transformat mai multe terenuri părăsite într-o livadă cu roadă bogată
Republica Moldova se numără printre cei mai importanți furnizori de nuci pe piața Uniunii Europene, unde ajunge aproximativ 86 la sută din producția autohtonă. În spatele acestor exporturi se află ani de muncă, investiții și numeroase provocări pentru agricultori. Un exemplu este familia Medvițchi din satul Slobozia-Dușca, raionul Criuleni, care a transformat terenuri agricole lăsate în paragină într-o livadă de nuci. O investiție care a prins rădăcini și care, după ani de muncă, începe să dea roade.

Inițial, familia Medvițchi și-a propus să planteze 300 de hectare. Pepinierele din țară nu dispuneau de suficienți puieți, așa că agricultorii au importat material săditor.
„A fost plantată cu soiuri importate din Franța, încă nu cunoșteam foarte bine cum vor fi ele. Soiul Franquette intră mai greu în roadă, cantitatea este mică, 500 de hectare. La noi e pusă plantația 10 pe 10 și copacul nu vrea să crească, coroana e de cinci metri, să fi fost plantat 6 pe 8 era să crească mai înalt”, povestește Ecaterina Medvițchi.

Recolta de nuci din plantația de la Slobozia-Dușca este cu aproximativ 30% mai mică decât în anii precedenți. Producția a fost afectată de primăvara răcoroasă și de bacterioză. Agricultorii spun că în aceste condiții, statul ar trebui să le ofere mai mult sprijin.
„Subvențiile sunt foarte mici, 15 mii de lei la hectar. Pepinierele din Moldova nu pot să se dezvolte, deoarece e scump. Până să înceapă a rodi o plantație, e nevoie de investiții mari. Noi așteptăm cinci, șase ani la soiurile noi, timp în care nu avem niciun venit. Nu știu cum cu 15 mii de lei să așteptăm șapte ani până livada începe să dea rod”, menționează antreprenoarea.

Familia Medvițchi a investit într-o linie de spălare, sortare și uscare și vinde, deocamdată, nuci în coajă. Lucrările din livadă necesită și un număr suficient de muncitori, mai ales în perioadele aglomerate ale sezonului agricol.
„Ne duce rutiera, ne aduce și suntem mulțumiți. Dacă nu avem unde să lucrăm la noi, lucrăm la alții”.
„Verificăm copaci de nuci să nu rămână din urmă. O echipă merge înainte, noi din urmă ne uităm. Facem cum trebuie”.



Nucul reprezintă aproximativ 15% din totalul suprafețelor pomicole din țară. În ciuda provocărilor care apar an de an, producătorii locali continuă să investească în soiuri moderne și să exporte nuci pe piețele din Uniunea Europeană. Astfel, Republica Moldova a ajuns să se regăsească în top 5 exportatori de nuci în țările UE.
CITIȚI ȘI: