Economic

Inflația a ajuns la 10.8%. Expert: Este afectată puterea de cumpărare a populației și dezvoltarea mediului de afaceri

Publicat

Prețurile de consum din Republica Moldova au crescut, în medie, cu 2.7% în octombrie 2026, față de luna precedentă, iar rata anuală a inflației a ajuns la 10.8%. Cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la serviciile de întreținere, în special la încălzirea centralizată și gazele naturale, precum și la produsele alimentare, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS).

Potrivit BNS, serviciile prestate populației s-au scumpit, în medie, cu 5.8% în luna octombrie, contribuind cu 1.6 puncte procentuale la creșterea inflației lunare. Prețurile produselor alimentare au crescut cu 2.3%, iar cele ale bunurilor nealimentare - cu 0.7%.

În categoria serviciilor, cele mai mari majorări au fost înregistrate la tarifele pentru energia termică, care au crescut cu 61.2%, și la cele pentru gazele naturale, cu 28.8%. Aceste două scumpiri au contribuit împreună cu aproximativ 1.3 puncte procentuale la creșterea prețurilor medii de consum.

Au mai crescut cu 0.6% prețurile serviciilor de alimentație publică și cu 0.5% ale transportului de pasageri.

Prețuri cu 9.4% mai mari, de la începutul anului

Comparativ cu luna decembrie 2025, prețurile medii de consum au crescut cu 9.4%. Cele mai mari majorări au fost înregistrate la servicii, cu 13.6%, urmate de bunurile nealimentare, cu 9.1%, și de produsele alimentare, cu 6.5%.

Raportat la octombrie 2025, rata anuală a inflației a ajuns la 10.8%. În această perioadă, serviciile s-au scumpit cu 18.1%, bunurile nealimentare - cu 9.5%, iar produsele alimentare - cu 6.4%.

În ultimele 12 luni, printre produsele alimentare care au înregistrat cele mai mari scumpiri se numără legumele - cu 15.8%, fructele - cu 9.2%, pâinea din făină de grâu și uleiul vegetal - cu câte 6.1%, precum și laptele și produsele lactate - cu 5.8%.

În categoria bunurilor nealimentare, cea mai mare creștere a prețurilor a fost înregistrată la combustibili și carburanți - de 37.4%. Motorina s-a scumpit cu 82%, benzina cu 46.8%, gazele lichefiate cu 31.3%, iar cărbunele cu 29.6%.

În categoria serviciilor, tarifele pentru gazele naturale au crescut cu 56.2%, cele pentru căldură - cu 33.7%, iar cele pentru transportul de pasageri - cu 31.6%. Totodată, energia electrică s-a scumpit cu 23.7%, iar serviciile de alimentare cu apă și canalizare - cu 10.4%.

Inflația lunară din R. Moldova, printre cele mai ridicate din regiune

Comparativ cu alte state din regiune, Republica Moldova a înregistrat în octombrie o creștere a prețurilor de 2.7%, depășind Turcia și alte zece state.

BNS - Rata lunară a inflației în unele țări din regiune, octombrie 2026 față de septembrie 2026 (%)
Sursa: BNS - Rata lunară a inflației în unele țări din regiune, octombrie 2026 față de septembrie 2026 (%)

În Croația, prețurile au crescut cu 0.7%, în Estonia - cu 0.6%, iar în Islanda și Cehia - cu câte 0.4%. În Slovenia, inflația lunară a fost zero, în timp ce în Polonia prețurile au scăzut cu 0.4%.

La nivel anual, Republica Moldova a înregistrat o inflație de 10,8%, fiind depășită doar de Turcia, cu 29,8%, dintre țările incluse în comparația BNS. În Bulgaria, inflația anuală a fost de 6,1%, în Islanda și Georgia - de câte 5,9%, iar în Croația - de 4,9%.

BNS - Rata anuală a inflației în unele țări din regiune, octombrie 2026 față de octombrie 2025 (%)
Sursa: BNS - Rata anuală a inflației în unele țări din regiune, octombrie 2026 față de octombrie 2025 (%)

Expert: Inflația ar putea ajunge la 11-12%

Creșterea prețurilor afectează direct puterea de cumpărare a populației, în condițiile în care o parte tot mai mare din veniturile familiilor este alocată plății facturilor, cumpărării alimentelor și transportului.

În același timp, mediul de afaceri se confruntă cu majorarea costurilor pentru energie, transport și finanțare, ceea ce ar putea determina unele companii să amâne investițiile sau să limiteze angajările, avertizează expertul economic Marin Gospodarenco.

„Pentru cetățeni impactul este imediat. Din același salariu putem cumpăra mai puține produse și servicii. O parte tot mai mare din veniturile familiei merge către facturi, alimente și transport. Rămân mai puțini bani pentru educație, sănătate, economii sau alte necesități. Este clar că cei mai afectați sunt pensionarii, familiile cu copii și persoanele cu venituri mici. Pentru aceste categorii, inflația nu este un simplu indicator statistic, ci reprezintă, de fapt, o reducere reală a nivelului de trai”, a explicat Marin Gospodarenco, pentru Teleradio-Moldova.

Scumpirile pun presiune și asupra mediului de afaceri. Pe fondul creșterii costurilor pentru energie, transport și finanțare, companiile sunt nevoite fie să transfere cheltuielile suplimentare în prețurile finale, fie să își reducă marjele de profit.

Marin Gospodarenco atrage atenția și asupra înăspririi politicii monetare, după ce Banca Națională a majorat rata de bază la 11%. Deși recunoaște necesitatea combaterii inflației, expertul pune la îndoială eficiența acestei măsuri în condițiile economice actuale.

„Nu putem combate scumpirea gazelor doar prin scumpirea creditelor. Dobânzile mai mari nu reduc direct tarifele energetice, dar pot diminua investițiile, consumul și capacitatea întreprinderilor de a se dezvolta”, susține expertul.

În opinia sa, Republica Moldova riscă să se confrunte simultan cu prețuri ridicate și o încetinire accentuată a creșterii economice.

Marin Gospodarenco estimează că, în ultimele luni ale anului, inflația ar putea ajunge la 11-12%, dacă presiunile asupra prețurilor nu vor fi diminuate.

Pentru anul 2027, expertul anticipează o posibilă încetinire treptată a inflației, dar avertizează că acest lucru nu va însemna și revenirea prețurilor la nivelurile anterioare.

„Guvernul trebuie să acorde în continuare prioritate protejării gospodăriilor vulnerabile, transparenței tarifelor energetice și sprijinirii economiei reale. Astfel, Republica Moldova riscă să intre într-o perioadă în care populația plătește tot mai mult, iar economia produce și crește prea puțin. Iar aceasta este problema fundamentală. Nu putem vorbi despre bunăstare și dezvoltare economică atâta timp cât scumpirile consumă creșterile de venituri, iar politicile adoptate pentru combaterea inflației riscă să frâneze și mai mult economia noastră”, a conchis Marin Gospodarenco.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult