Justiție

Aduceau din Franța pastile cu substanțe psihotrope, ascunse în colete cu haine. Doi bărbați, condamnați la ani grei de închisoare

Publicat

Doi bărbați, de 38 și 39 de ani, au fost condamnați la 8 și, respectiv, 10 ani de închisoare pentru introducerea ilegală în Republica Moldova și distribuirea medicamentului „Subutex”, care conține substanțe psihotrope. Potrivit procurorilor, pastilele erau aduse din Franța, ascunse în colete cu haine și alte bunuri, pentru a fi vândute ulterior în țară.

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, schema a fost pusă în aplicare în urmă cu șapte ani. Unul dintre bărbați, aflat în Franța, organiza expedierea coletelor cu medicamente, iar celălalt, aflat în Republica Moldova, se ocupa de preluarea și distribuirea acestora.

Într-unul dintre cazurile documentate pe 4 martie 2020, oamenii legii au descoperit 84 de comprimate „Subutex” într-un colet expediat din Franța. Pastilele erau ambalate în 12 blistere și ascunse printre haine și alte bunuri.

Coletul a fost monitorizat de anchetatori și livrat sub controlul acestora până în municipiul Bălți, unde urma să fie preluat de unul dintre inculpați.

Bărbatul a fost reținut în momentul în care s-a prezentat să ridice pachetul.

„Potrivit raportului de expertiză judiciară, cele 84 de comprimate conțineau substanța psihotropă buprenorfină, cu o masă totală de 0.672 de grame, cantitate calificată drept proporții deosebit de mari”, precizează Procuratura Generală.

Cei doi bărbați nu și-au recunoscut vina.

Unul a susținut că medicamentele erau destinate consumului propriu, iar celălalt a negat orice implicare în schemă.

Instanța i-a găsit vinovați și i-a condamnat la închisoare.

Cel de-al doilea inculpat a fost condamnat atât pentru distribuirea ilegală a substanțelor psihotrope, cât și pentru contrabanda cu acestea.

Ambii condamnați urmează să-și ispășească pedepsele într-un penitenciar de tip închis.

Deocamdată, cei doi sunt dați în urmărire, iar procesul de judecată s-a desfășurat în lipsa lor.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult