Cele mai frumoase locuri de vizitat din orașul Nisporeni și din localitățile învecinate, reunite pe o hartă digitală

Orașul Nisporeni are propriul site de promovare turistică. Platforma, realizată prin Programul de Bugetare Participativă, lansat de Primărie, reunește într-un singur loc cele mai frumoase atracții și locuri de vizitat din oraș și din satele din împrejurimi. La realizarea proiectului a contribuit și un antreprenor local, care a acoperit 30 la sută din cheltuieli.
Ideea creării unui site de promovare turistică a orașului Nisporeni și a împrejurimilor îi aparține lui Adrian Ungureanu, un antreprenor local care împreună cu un grup de tineri a aplicat cu acest proiect la programul de bugetare participativ al primăriei.
După mai multe luni de muncă în care au fotografiat, filmat și adunat informații despre locurile reprezentative din zonă, a fost lansată platforma „Nisporeni Travel”, o hartă digitală care reunește cele mai frumoase atracții turistice din oraș și din localitățile învecinate.
„Noi am inclus obiectivele turistice din regiune, din oraș, din împrejurimi. Vorbim aici de monumente, cădiri istorice. Am inclus și locuri de vedere și monumente al naturii, de exemplu arbori seculari. „Trasee de drumeții” este o chestie la care tindem să creștem în următorii ani. Este foarte important de accentuat pentru noi aici în zonă, pentru că avem o regiune pe care vrem să o promovăm agroturistic și să-i promovăm natura din zonă. Compartimentul acesta de drumeții va crește în următoarea perioadă, vrem să le indicăm corect pentru viitorii turiști. Traseele sunt foarte interactive, poți să identifici locația exactă pe acest traseu”, a spus Adrian Ungureanu, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.
Site-ul a fost împărțit în două compartimente mari, obiective de vizitat și partea practică pentru un turist.
„Acolo avem cazări, localuri unde poate un turist să se oprească și să mănânce. Avem activități pe care le poate face aici, experiență de a modela un ulcior la un olar sau experiență de a vedea cum e procesul de lucru cu albinele și de prelucrare a mierii, pictatul unor lumânări. Suplimentar, avem și o listă întreagă cu producători locali cu diferite chestii mici, de la fructe uscate până la ulcioare sau bijuterii artizanale, care am dorit să-i includem pe toți într-un cluster mai mare, producători locali care să poarte un brand produs cu drag la Nisporeni”, a menționat Adrian Ungureanu.
Administrația publică locală a contribuit la realizarea proiectului cu 70 la sută din costuri, investiția totală depășind 80 de mii de lei, menționează primarul orașului Nisporeni, Dan Negel.
Autoritățile locale au mai încercat să promoveze imaginea localității și prin alte inițiative. Una dintre acestea a fost elaborarea unui brand-book, care a adunat cele mai reprezentative simboluri și elemente de identitate ale Nisporeniului.
„Am început cu un concept încă mai larg anterior, cu brand-book-ul orașului într-un proiect realizat în colaborare cu Solidarity Fund Polonia din fondul Uniunii Europene. În cadrul acestui proiect am mai realizat opt picturi murale care au devenit un brand de succes, o carte de vizită a orașului Nisporeni, pentru că suntem, practic, centrul raional, orașul, în afară de capitală, cu cele mai multe picturi murale”, a declarat primarul orașului Nisporeni.
Curțile boierești, muzeele, bisericile și mănăstirile se numără printre cele mai importante obiective istorice și turistice din raionul Nisporeni. Casa Națională din oraș, Dealul Bălănești și Conacul Cazimir sunt doar câteva dintre locurile care merită descoperite și care pot atrage turiștii dornici să cunoască frumusețea acestei zone.
Autoare: Svetlana Bogatu
CITIȚI ȘI: