Eurovision

„Mi-ați dat aripi”. Pasha Parfeni, recunoscător publicului care l-a votat în semifinală

Emoțiile delegației Republicii Moldova au fost la cote maxime aseară. Pasha Parfeni a reușit să se califice în Marea Finală Eurovision Song Contest 2023. Interpretul a mulțumit persoanelor care au apreciat prestația Moldovei și i-au oferit șansa să evolueze în etapa finală a concursului.

Pe rețelele de socializare, Pasha Parfeni și-a exprimat recunoștința pentru publicul care l-a susținut necontenit.

„Toată dragostea și recunoștința mea, din partea echipei mele, pentru toți cei care ați votat astăzi pentru Moldova! Mi-ați dat aripi și o mare șansă de a continua aventura noastră la Eurovision 2023.”

La conferința de presă la care au participat cei 10 finaliști ai primei semifinale, Pasha Parfeni a mulțumit celor care i-au fost alături.

„Le mulțumesc oamenilor care m-au votat, au votat Moldova și mesajul piesei Soarele și Luna.”

De asemenea, în cadrul conferinței, finaliștii au tras la sorți partea în care vor evolua în Finala de sâmbătă. Astfel, Pasha Parfeni va urca pe scenă în a doua parte a show-ului din 13 mai. Alături de țara noastră, în a doua jumătate a Finalei vor evolua Croația, Cehia, Israel și Norvegia.

Joi, 11 mai, are loc a doua semifinală, unde 16 țări, printre care și România, vor lupta pentru un loc în Finala din 13 mai. Țările cu cele mai mari șanse de câștig în topul caselor de pariuri sunt Suedia, Finlanda și Ucraina.

Citește mai mult