Orășelul european va fi inaugurat curând în centrul capitalei. Pe scenă vor evolua artiști cu renume de la noi din țară
Tradiționalul Orășel European va fi deschis, sâmbătă, pe 13 mai, în Piața Marii Adunări Naționale. Acesta va găzdui o serie de activități de informare, culturale și interactive. Și bucătăria europeană va fi prezentă în centrul capitalei, iar seara va avea loc un concert de excepție susținut de trupa Zdob și Zdub și formația Ethno Republic. De asemenea, pentru publicul meloman, scena va fi adaptată astfel încât să poată urmări marea finală a concursului de muzică Eurovision Song Contest, unde țara noastră este reprezentată de Pașa Parfeni cu piesa „Soarele și Luna”.

„Urmează să participăm la următorul eveniment care va sărbători valorile europene, este despre 13 mai. Guvernul și Parlamentul se alătură evenimentului organizat de Delegația UE. În Piață, va fi organizat un târg de produse autohtone, iar evenimentul va culmina cu un concert susținut de artiști din țară. Totodată, în seara zilei de 13 mai, doritorii sunt invitați să urmărească finala Eurovision Song Contest”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Zilelele Europei, care în acest an se desfășoară sub genericul „Uniunea Europeană - Republica Moldova: împreună - mai puternici" sunt marcate printr-o serie de evenimente și la Leova, Cahul, Ungheni și Bălți. De asemenea, tradiționalul Festival de Film și Cultură Europeană se va desfășura în mai multe localități, până pe 31 mai.
Potrivit reprezentanților Delegației Uniunii Europene la Chișinău, acțiunile au drept scop celebrarea păcii și unității în întreaga Europă. De asemenea, în aceste zile, sunt scoase în evidență valorile și cultura Uniunii Europene, precum și asistența oferită de UE și statele sale membre, în beneficiul cetățenilor. Acțiunile au loc în cooperare cu autorități publice locale, Centrele de Informare Europeană, dar și proiectele din țară finanțate de UE.