Social

FOTO Doi bărbați au ajuns la spital după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei

Doi bărbați au fost salvați de pompieri, după ce un mal de pământ a căzut peste ei. Cazul a fost înregistrat în seara zilei de 10 mai 2023 pe un șantier de construcții din strada Alba Iulia nr.196/1 din municipiul Chișinău.

„Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:39. Primii care au intervenit pentru a ajuta muncitorii au fost oamenii din preajmă, care au fost martorii situației. Aceștia au reușit să le acorde ajutor pentru a nu se sufoca cu pământul care i-a acoperit în totalitate”, transmite IGSU.

Potrivit primelor informații, bărbații au fost acoperiți de pământ, după ce un mal a căzut în timp ce efectuau săpături. La fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori. Primul bărbat în vârstă de 26 de ani a fost extras de echipele IGSU la ora 18:59, iar al doilea bărbat în vârstă de 38 de ani a fost scos de pompieri la suprafață la ora 19:12.

Ambii sunt în viață și au fost preluați în stare conștientă de serviciul de asistență medicală, fiind transportați la spital, mai precizează IGSU. Viața acestora este în afara pericolului. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

IGSU
Sursa: IGSU
IGSU
Sursa: IGSU
Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult