Autoritățile dezmint falsurile rusești: „Chișinăul nu a blocat niciodată livrările de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului”
Chișinăul nu a blocat niciodată livrările de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului. Dimpotrivă, autoritățile de la Chișinău au făcut mereu apel la stoparea șantajului energetic din regiune, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Declarația vine în urma acuzațiilor formulate de pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care a afirmat, la o întrevedere cu ambasadorul rus desemnat Oleg Ozerov, că Republica Moldova ar împiedica procesul de livrare a gazelor, prelungind astfel criza energetică din regiune.