A fost deconspirat un grup criminal organizat care facilita sosirea ilegală în SUA, precum și în unele state ale UE
Sute de moldoveni și ucraineni au ajuns ilegal în Statele Unite ale Americii traficați de un grup criminal organizat. Membrii acestuia își „vânau" clienții pe rețelele de socializare, după care îi invitau în mai multe oficii închiriate din Chișinău. După ce achitau între 13 și 15 mii de euro, organizatorii le fabricau clienților acte false despre salariul și presupusele averi de lux, pe care ulterior le prezentau la Consulatul Mexicului din București ca să obțină vize turistice.

Mai departe, afacerea mergea ca pe roate. Victimele traversau ilegal frontiera prin Mexic și ajungeau în SUA, unde solicitau azil și permis de muncă.
Potrivit procurorilor, o schemă similară era folosită în ultimii opt ani și pentru a transporta oameni la muncă în Germania, Belgia, Olanda și Franța. Doar că de această dată, taxele ajungeau până la 650 de euro. În total, au fost ridicate peste 400 de pașapoarte ale clienților din Moldova și Ucraina. În acest caz, sunt cercetați patru bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 40 de ani, dintre care trei și-au recunoscut vina și colaborează cu ancheta.
Aceeași schemă de falsificare a actelor – contracte de muncă, permise de ședere – era folosită de membrii grupului criminal, timp de opt ani, pentru prezentare la Consulatul Poloniei din Chișinău, în scopul obținerii vizei de muncă. În aceste cazuri, taxa percepută de la clienți varia între 250-650 de euro. Odată acordată, clienții călătoreau astfel ilegal spre Germania, Belgia, Olanda, Franța și alte state ale Uniunii Europene, cu depășirea termenului de ședere de 90 de zile.
Pentru consolidarea probatoriului și coraportarea lui la datele furnizate de Ambasada SUA la Chișinău, procurorii PCCOCS au descins cu 29 de percheziții, cu sprijinul angajaților „Fulger” la domiciliile celor patru. Drept rezultat, au fost ridicate 378 de pașapoarte ale cetățenilor Rrepublicii Moldova și 10 – ale Ucrainei, peste 200 de copii de pașapoarte ale ambelor state, contracte fictive de muncă în Polonia, cartele bancare, precum și calculatoare. De asemenea, au fost ridicate patru automobile și sume impunătoare de bani proveniți din activitatea infracțională - 92 000 de euro, 99 000 de lei, 300 de dolari, 300 de lire turcești, 200 de hrivne.
În continuare, Centrul pentru combaterea traficului de persoane al INI și PCCOCS colaborează cu Ambasada Statelor Unite la Chișinău, în vederea identificării tuturor persoanelor cărora le-a fost aranjată migrația ilegală în SUA de către grupul criminal organizat.