Politic

Reacția premierului Dorin Recean privind situația din autonomia găgăuză: „Chem pe toată lumea să fim calmi”

Nimeni nu va alege bașcanul Găgăuziei în locul cetățenilor din Găgăuzia, iar problemele identificate în procesul electoral vor primi o apreciere din partea instanței de judecată. Este declarația premierului Dorin Recean cu privire la situația de la Comrat. În acest context, șeful Executivului a chemat pe toată lumea la calm și a asigurat cetățenii că Executivul va conlucra cu ei, dar și cu primarii din regiune.

„Vreau să menționez că nimeni în locul lor nu va alege bașcanul, nici Chișinăul, nici Moscova, nici cei care nu sunt aici ca să-și ispășească pedeapsa. Bașcanul autonomiei găgăuze trebuie să fie ales conform Legislației Republicii Moldova și conform Legislației specifice a autonomiei găgăuze și asta se va întâmpla. Chem pe toată lumea să fim calmi, instiuțiile să funcționeze la orice nivel pentru că Constituția Republicii Moldova garantează tuturor dreptul la un proces echitabil. Și respectiv, problemele care au fost identificate, au fost documentate, au fost prezentate în instanță, iar instanța va da o apreciere. Guvernul va lucra să asigure serviciile publice ale cetățenilor din autonomie. (...) Ceea ce noi nu vom face este să lucrăm cu oamenii care reprezintă alte interese decât interesele cetățenilor din autonomie și ori de câte ori vom identifica pe cineva care încearcă să aibă o altă agendă decât agenda cetățenilor, sistemul de aplicare a legii va interveni corespunzător”, a accentuat Dorin Recean.

Amintim că, aseară, mascații de la CNA au descins în birourile Consiliului electoral de la Comrat. Potrivit CNA, în cadrul măsurilor de investigare s-a conturat bănuiala că în listele electorale pentru alegerile din Găgăuzia ar fi fost persoane care, la momentul scrutinului, s-ar fi aflat în afara țării noastre, dar și persoane decedate. Prin urmare, cutiile electorale urmează a fi desigilate pentru verificare.

Acțiunea a fost efectuată după ce ieri Consiliul electoral din regiune a prezentat rezultatele finale ale scrutinului din 14 mai, prin care a declarat-o pe candidatul partidului „Șor”, Evghenia Guțul, învingătoare, obținând un scor de 52,34%. Pe fundalul evenimentelor de marți seara, s-a desfășurat o ședință extraordinară a Adunării Populare a autonomiei găgăuze. Aleșii locali au aprobat în unanimitate o declarație prin care recunosc rezultatele scrutinului pentru funcția de bașcan.

Într-un comunicat, Partidul „Șor” susține că scopul perchezițiilor ar fi confiscarea proceselor-verbale pentru a nu fi transmise spre validare Curții de Apel de la Comrat.

Decizia autorității electorale a autonomiei găgăuze urmează să fie confirmată de Curtea de Apel Comrat.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult