Poliția a reținut un fost medic care ar fi comandat asasinarea fostului său asociat
Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a unui fost medic, care ar fi comandat asasinarea fostului său asociat într-o clinică de ginecologie din Chișinău, în 2022, informează poliția.

Motivul comandării asasinatului ar fi fost răzbunarea acestuia pe fostul partener de afaceri, care a refuzat să continue colaborarea după ce bănuitul a condiționat parteneriatul prin numirea într-o funcție de conducere în clinică a nurorii sale. Prin urmare, fostul partener și-a retras activele din clinică și a părăsit echipa, iar alți medici i-au urmat exemplul. În continuare, compania a falimentat, iar între timp fostul partener a pus pe roate o altă afacere în domeniul medical.
Potrivit datelor din dosar, bănuitul urma să-i plătească asasinului suma de 10.000 euro pentru executarea omorului. Ca să-și atingă scopul fără a fi deconspirat, acesta comunica doar cu persoana care ar fi contactat direct cu asasinul – persoană care de fapt s-a dovedit a fi un investigator INI sub acoperire.
Bănuitul a achitat întâi 1.500 de euro, iar restul celor 8.500 de euro urma să-i achite odată cu prezentarea de către executorul comenzii a fotografiilor privind asasinatul. În acest scop, bănuitul i-a făcut rost asasinului de un pistol automat Kalașnikov și de 30 de cartușe, pe care i le-a transmis intermediarului cu care comunica. Arma fusese furnizată fostului medic de către un fost luptător în conflictul din Afganistan, din raionul Dubăsari, care a luptat și în regiunea transnistreană și care în prezent este condamnat condiționat la patru ani de închisoare (escrocherie și uzurparea calității oficiale în stat).
Planul bănuitului a fost însă deconspirat odată cu achitarea celei de-a doua tranșe – moment în care a fost reținut, în flagrant, cu ajutorul mascaților de la BPDS „Fulger”. Au urmat percheziții la fostul medic, de unde au fost ridicați peste 200.000 USD, peste 17.000 de lire sterline, un pistol, înscrisuri de ciornă și telefoane mobile. Așa cum starea de sănătate a bănuitului s-a agravat, acesta a fost internat în spital, unde continuă să fie reținut. De asemenea, a fost reținut și fostul luptător afganez care i-a pus la dispoziție pistolul automat pentru executarea omorului, urmare a perchezițiilor la domiciliul acestuia.
Urmează ca procurorii PCCOCS să cerceteze întreg probatoriul și să determine necesitatea solicitării arestului preventiv în privința ambilor bănuiți. Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.