Vicepreședintele interimar al Curții de Apel Chișinău a fost numit președinte interimar al instanței
Vicepreședintele interimar al Curții de Apel Chișinău, președintele Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ, Ghenadie Mîra, a preluat din 16 mai funcția de președinte interimar al instanței. O decizie în acest sens a fost luată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Ghenadie Mîra va exercita atribuțiile de președinte interimar până la completarea funcției în modul stabilit de lege, informează bizlaw.md.
Menționăm că în martie 2022, președinte interimar al Curții de Apel Chișinău a fost desemnat judecătorul Anatolie Minciuna. Acesta și-a dat demisia din funcția de președinte interimar și judecător, începând cu 15 mai 2023.
Ghenadie Mîra a fost numit în funcția de magistrat în anul 2011. Acesta și-a început cariera la Judecătoria Soroca, unde a activat până în anul 2017, când a fost transferat la Judecătoria Anenii Noi, instanță la care a exercitat și funcția de președinte. În anul 2021, Ghenadie Mîra a fost promovat la Curtea de Apel Chișinău, unde a fost desemnat, peste câteva luni, vicepreședinte interimar al instanței.
Curtea de Apel Chișinău are în circumscripția sa opt instanțe de prim nivel. În cadrul instanței activează 49 de judecători.