„Tanti Raia” a primit trei ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei: Procurorii spun că vor contesta sentința
Mitropolia Basarabiei, 24 de ani de la recunoașterea sa oficială în R. Moldova. Mitropolitul Antonie: „Avem de recuperat patrimoniul”
Explozie puternică în Polonia: Un crater de 10 metri, descoperit pe un câmp după un atac rusesc asupra Ucrainei
Incendiu de proporții la un depozit din Chișinău. Flăcările au cuprins o suprafață imensă
Ministerul Sănătății suspendă pentru două luni închiderea Secției de ginecologie din Ștefan Vodă
Dosarul „Frauda bancară”: Fostul președinte al Băncii de Economii, condamnat la 13 ani de închisoare
Reforma „Restart” în educație trece de prima lectură: Școlile vor fi administrate de agenții teritoriale subordonate MEC
Debitul scăzut al Dunării pune presiune pe sistemul electric: Consumatorii, îndemnați să economisească lumina între orele 18:00 și 23:00
Vasile Tofan, la București: „Când sunt în România, mă simt acasă. Podurile de flori trebuie transformate poduri de capital”
Criză în fotbalul mondial: UEFA și cele 55 de federații membre au votat boicotarea tuturor competițiilor organizate de FIFA
Oprirea reactoarelor de la Cernavodă testează reziliența energetică. Expert: Impactul asupra Republicii Moldova este gestionabil, dar depinde de consum
Bașcanul va fi obligat să cunoască limba română: Deputații au votat în prima lectură „reforma electorală” în UTA Găgăuzia
Ungaria oprește complet centrala nucleară Paks, din cauza scăderii nivelului Dunării
Rusia extinde până la finalul anului 2027 interdicția pentru exporturile de motorină și benzină
Atenționare pentru moldovenii care pleacă în Grecia: Risc major de incendii
Femeie de 74 de ani, lovită mortal de un automobil în raionul Telenești
Al doilea grup de 24 de salvatori moldoveni a plecat în Grecia: Vor ajuta la stingerea incendiilor forestiere
Ucraina primește 3.47 de miliarde de euro de la UE pentru drone, rachete și avioane de luptă Gripen
Invazie de șobolani în preajma unui complex locativ din centrul Chișinăului: Locatarii cer intervenția autorităților
Grant de 350 de mii de dolari de la Banca Mondială pentru un nou sistem de evidență a garanțiilor mobiliare
FOTO | Radio Moldova, mai aproape de oameni: Jurnaliștii postului național de radio, discuții emoționante cu sute de ascultători din Ungheni
Harta suferinței: Cifrele dureroase descoperite de un programator în arhivele deportărilor
R. Moldova împrumută 150 de milioane de euro pentru agricultură. Deputat: „Luăm cu 2.5% și le dăm fermierilor cu 9%”
Proiectele TEN-T din R. Moldova vor fi coordonate printr-un singur punct de contact
Experți: Vizita premierului Vasile Tofan la București mută accentul de la simbolism la proiecte concrete
Moldova approves €150M EIB agrifood modernization deal
Lecția de istorie din afara clasei: Zeci de elevi descoperă secretele Orheiului Vechi într-o tabără de arheologie
Discuții la Ministerul Finanțelor despre viitoarea Lege a salarizării: Sindicatele acceptă 24 de zile de concediu, dar pun o condiție
Ex-BEM head sentenced to 13 years over €153M Moldovan Bank Fraud
Medicamente noi în farmacii: Peste 67% din preparatele autorizate în acest an au ajuns pentru prima dată în R. Moldova
Premierul Bavariei vine la Chișinău: Investițiile și integrarea europeană, pe agenda discuțiilor cu Maia Sandu
Lecția care va deschide anul școlar 2026-2027: Toate școlile vor marca 35 de ani de la proclamarea independenței R. Moldova
Prima vizită externă a lui Vasile Tofan: Premierul R. Moldova, primit de Ilie Bolojan la București: „Ne dorim să aprofundăm această relație”
Rusia a atacat din nou Ucraina cu zeci de rachete și sute de drone: Opt morți, inclusiv doi copii, și zeci de răniți
Valurile de căldură favorizează răspândirea bolilor infecțioase în Europa, avertizează ECDC
Tensiuni la granița NATO: Polonia și Ucraina confirmă pătrunderea unei rachete rusești Kh-101 în spațiul aerian polonez
Schimbare majoră la achiziția manualelor: Calitatea va cântări 90% în evaluarea ofertelor, iar prețul doar 10%
Romania backs Moldova EU entry as PM Tofan holds Bucharest talks
Proiecții de film în aer liber, organizate gratuit la Chișinău, în august
Serviciile de stare civilă la ambasadele și consulatele Republicii Moldova, suspendate temporar în luna august
Reevaluarea bunurilor imobile: Valoarea cadastrală a crescut de trei ori și doar 0.11% dintre proprietari au depus contestații
Adaptarea la viața de școlar începe înainte de primul clopoțel: Rolul esențial al părinților și profesorilor
Oportunitate pentru studenții din R. Moldova: Acces la un master european în Afaceri Europene, finanțat prin Erasmus+
Nicușor Dan reiterează susținerea României pentru aderarea R. Moldova la UE și continuarea proiectelor comune în energie și infrastructură
„Au avut doi ani la dispoziție”: Parlamentul va amenda Codul electoral pentru a debloca alegerile din Găgăuzia, afirmă Grosu
Parlamentul, chemat să adopte de urgență doar modificările privind alegerile din Găgăuzia
Moldova PM Vasile Tofan makes first official visit to Romania
Neutralitate fragilă: R. Moldova, „gazdă” a 60 de drone rusești și iraniene în cei patru ani și jumătate de război. Harta celor mai afectate raioane
Zelenski îl convinge pe Trump că Ucraina poate învinge Rusia, după o vizită care schimbă dinamica relației cu Washingtonul
Republica Moldova a obținut o medalie de argint la Olimpiada Europeană de Informatică din Lituania
SUA iau în calcul blocarea noului ambasador al Franței la Washington, pe fondul unui conflict privind drepturile omului
Vasile Tofan: Scumpirea gazului este inevitabilă, dar Guvernul caută soluții pentru a limita creșterea tarifului
Și-a „vândut” fiica de șase ani pentru 100 de lei: O mamă și-a lăsat amicul de pahar să-i abuzeze sexual copila
Parlamentul lansează campania „Sunt Generația Moldova 35” pentru tinerii născuți în anul Independenței
Premierul Tofan, despre Unire, înaintea vizitei la București: „Contează ce gândesc cetățenii R. Moldova și cei de peste Prut”
R. Moldova devine o țară periculoasă pentru migranții din Asia: Exploatați prin muncă în construcții și fabrici de confecții
Schimbări în sistemul de achiziții militare: Motivul pentru care ar fi fost demis fostul ministru ucrainean al Apărării
Unidentified object crashes in Poland near Ukraine border
CSE Chișinău impune crearea stocurilor de combustibil pentru infrastructura critică a capitalei
SUA au lovit Iranul, după ce o dronă a incendiat o navă americană de gaze în Egipt
Dosar penal blocat de 11 ani: Un echipament pentru expertize genetice de 6.5 milioane de lei stă sigilat și nefolosit la CML
Diaspora a trimis acasă peste 56 de miliarde de dolari. O parte din bani au devenit afaceri în R. Moldova
Corespondență Dan Аlexe | Lunga vară fierbinte: Ce este „Mecanismul UE de protecție civilă” și cum poate fi folosit pentru oprirea incendiilor
Victoria Belous resigns from parliament to stay finance minister
Moldovan PM delays agriculture minister pick after Musteața exit
Chisinau secures fuel and water reserves amid national alert
Japan quake kills 13 as aftershocks hit Kumamoto
Cutremur în Japonia: Cel puțin 13 oameni au decedat, sute de case, drumuri şi poduri au fost dărâmate
Fost şef al Băncii de Economii, reținut de CNA într-un dosar de spălare de bani
Fără lumină și apă în Crimeea ocupată: „Îmi încarc telefonul printre crocodili”
„Noua Speranță”, expoziția artistului plastic Roman Tolici poate fi văzută la Muzeul Național de Artă
Fără concert pe 31 august și evenimente culturale până în decembrie: Cum va marca R. Moldova cei 35 de ani de independență
Un alt cămin al Universității „Ion Creangă”, reparat capital. Ministrul Perciun: „Până în 2030, vor fi renovate alte 19 cămine”
Valul de căldură lovește Europa: Mii de hectare mistuite de incendii în Spania, Portugalia și Franța
Râul Cubolta, în pericol: Seceta a redus drastic debitul, iar unele sectoare au rămas fără apă
Noi tarife pentru pașapoarte și permisele de conducere. Guvernul a aprobat majorările
Tofan nu se grăbește să numească un nou ministru al Agriculturii: „Sectorul este prea important ca să mai facem o greșeală”
Carburanții se scumpesc din nou: Motorina urcă spre 32 de lei litrul
Șeful armatei ucrainene i-a prezentat comandantului NATO viziunea sa pentru victoria împotriva Rusiei
O mașină de spălat nouă după 20 de ani: Cum a ajutat EcoVoucher o familie din Chișinău să reducă factura la energie
Premierul, în discuții cu ambasadorii acreditați în R. Moldova: „Dorim să consolidăm legăturile economice și să creăm mai multe oportunități”
Scandalul cateterelor | Ministrul Sănătății: Vom analiza dacă problema este una sistemică sau rezultatul unor abuzuri
Ion Onța rămâne în arest la domiciliu: Consilierul MAN vorbește de un dosar fabricat. Reacția șefului INI
România: Al doilea reactor de la Cernavodă, oprit din cauza nivelului scăzut al Dunării
Примара Кишинева Иона Чебана могут отстранить от должности на год
Павел Дуров объявлен Москвой в международный розыск "за содействие терроризму"
Victoria Belous renunță la mandatul de deputat după ce a redevenit ministră. Funcționarul care i-ar putea lua locul din Parlament
Noul Guvern de la Budapesta nu renunță la politica lui Viktor Orbán: Aderarea Ucrainei la UE rămâne blocată
R. Moldova vrea mai mulți studenți din India: Acord pentru cooperare în educație, aprobat de Guvern
Jurnalista Xenia Fedorova, obligată să părăsească Franța. Autoritățile o acuză că a difuzat dezinformare în favoarea Kremlinului
Stațiunea balneară din R. Moldova care are clienți din 27 de țări: Autoritățile își propun să dezvolte turismul balneoclimateric
Specialități noi în universitățile din R. Moldova: Guvernul a aprobat completarea programelor de licență
Moldova secures €150m EIB loan for agribusiness modernization
Moldova to borrow €344m from EBRD for TEN-T road upgrades
Ion Ceban riscă să fie suspendat pentru un an din funcția de primar: Ar fi folosit ilegal pașaportul de serviciu
Criza carburanților: Peste 60 de benzinării au rămas fără stocuri. Junghietu: La Giurgiulești au ajuns încă 6.000 de tone de motorină
Cazurile precum Moldatsa pot afecta parcursul european al R. Moldova, avertizează un expert
Statul va acoperi 50% din cheltuielile companiilor care instruiesc elevi prin învățământul dual
Chișinăul pledează pentru o misiune civilă în Zona de Securitate, la 34 de ani de la inițierea operațiunii de pace
Pavel Durov, fondatorul Telegram, cercetat în Rusia pentru complicitate la „activități teroriste” ghidate de Ucraina: Riscă detenție pe viață
Spitalul Regional Bălți, reproiectat: Mai puține paturi și lucrări estimate abia din 2029
Au furat și omorât pentru 40 de mii de lei: Opt membri ai unei grupări criminale, condamnați la ani grei de închisoare
CONTROALE.GOV | Peste 55 de sesizări în doar câteva zile: 40 de milioane de lei și peste 6 milioane TVA, blocate în portul Giurgiulești
Statul va putea monitoriza digital stocurile de medicamente din farmacii. Gasnaș: Nu pacientul trebuie să reclame problema
„Nimeni nu are dreptul să vândă fotbalul”: FIFA negociază vânzarea unor acțiuni către un fond apropiat familiei Trump
Primă lectură în Senatul SUA: Importurile din țările care cumpără petrol și gaze din Rusia, taxate cu până la 200%
Premiu nou la „Pedagogul Anului”: Profesorii care predau în română în școlile ruse vor fi premiați separat
„Livada Moldovei II”: Mai mulți agenți economici din domeniul agricol vor putea beneficia de finanțare
Împrumut de 344 mil. euro de la BERD pentru reabilitarea a 144 km de drumuri naționale
Asociațiile de locatari vor primi mai ușor credite pentru renovarea energetică a blocurilor. Tofan: „Suntem prea săraci ca să ardem gaz scump”
Navă cu marfă de 40 de milioane de lei, deblocată la Giurgiulești. Vicepremierul Bolea: „Intervenție la cel mai înalt nivel”
Găgăuzia cere suspendarea procesului de modificare a Codului electoral: „Nu ne satisface că CEC-ului îi sunt atribuite competențe ale autonomiei”
Audieri privind cele 515 întreprinderi de stat: Parlamentul verifică entitățile rămase „în aer” și planul de privatizare
R. Moldova marchează 32 de ani de la adoptarea Constituției: „Principalul element pe care l-a asigurat Legea Supremă este alternanța la guvernare”
США и Саудовская Аравия нанесли удары по объектам проиранских группировок в Ираке
Instituție cu 40 de elevi: Colegiul de Inginerie din Strășeni va fuziona cu Centrul de Excelență Energetică și Electronică
Noi remanieri în Guvernul Tofan: Executivul are un nou secretar general adjunct, iar Ministerul Sănătății a rămas fără un secretar de stat
Moldova opposition demands 30% teacher pay rise ahead of school year
Opoziția cere guvernării să găsească bani pentru salarii cu 30% mai mari în educație și câte 1.000 de lei pentru elevi
Licitația pentru desemnarea companiei care va extinde terminalul de la aeroport se va încheia pe 30 iulie
Iran buys 400 Chinese shoulder-fired missiles worth $70 million
Rușii cumpără tot mai mult haine second-hand, pe fondul economiilor impuse de criza economică
Aproape un an de blocaj în Găgăuzia. Larisa Voloh explică ce pierd locuitorii și de ce este necesară modificarea Codului Electoral
Localitatea din R. Moldova care atrage cele mai multe fonduri europene: Investiții de 11 milioane de euro care au schimbat infrastructura și serviciile publice
Curiera unei grupări de escroci din Ucraina, pe banca acuzaților. Juristă din Chișinău, lăsată fără jumătate de milion de lei
Reforma administrativă în Găgăuzia, ostatică a blocajului politic: Ce urmează dacă nu vor fi aleși noii deputați locali
Maia Sandu: „Constituția consfințește alegerea noastră de a ne construi viitorul în Uniunea Europeană”
ADMITEREA 2026 | Cât costă un an de studii la universitățile din Republica Moldova
„Miros de pâine caldă”: O expoziție despre tradițiile milenare ale pâinii a ajuns la Chișinău
China va înarma Iranul cu sisteme de rachete portabile: Vor putea mai eficient să doboare dronele și elicopterele
Corespondență Dan Alexe | Secretarul general ONU oferă o soluție pentru Cipru: Ce precedent ar putea constitui asta pentru R. Moldova
Incendiu la metroul din Barcelona: Sute de pasageri evacuați prin tuneluri pline de fum
Iron Age bread exhibition travels from Romania to Chișinău
Kyiv calls Trump–Zelensky White House talks "very practical"
Kievul califică discuțiile dintre Trump și Zelenski drept „foarte practice”
An favorabil pentru apicultori: Producția de miere crește, iar Japonia investește în dezvoltarea sectorului
Protest la Parlament: Opoziția cere stoparea scumpirilor la gazele naturale și organizarea alegerilor anticipate
„Nu vom accepta profituri făcute pe seama crizei”: Guvernul majorează cu 37 de bani marja la motorină și impune restricții pentru export și consum
Stare de alertă în sectoarele energetic și hidrologic, instituită în R. Moldova. Premierul Tofan: „Nu e o situație simplă”
Record în aviație: Un Airbus A350 a zburat continuu 24 de ore și 24 de minute
Organizația „Eurasia”, asociată lui Ilan Șor, declarată extremistă în Republica Moldova
Guvernul amână privatizările la scară largă. Tofan: „Focusul inițial este pe active nevalorificate de 30 de ani”
Podul din Cania va fi reparat capital în cadrul unui proiect de aproape 21 de milioane de lei
Pașapoartele și permisele de conducere se scumpesc: Cât vom plăti pentru noile acte de tip european
Premierul Tofan, discuții cu ambasadorul Ucrainei, Paun Rohovei: „Suntem alături de poporul ucrainean, care apără securitatea regiunii noastre”
„Alt drum decât spre Europa nu văd”: De ce ANSA renunța la verificarea pepenilor verzi și galbeni pentru conținutul de nitrați
R. Moldova, pregătită să deschidă toate clusterele de negociere cu UE. Tofan: „Țara a demonstrat că poate livra reforme și rezultate”
Primii pași spre o profesie: A început admiterea la colegii și centre de excelență
Обыски по делу о контрабанде сигарет: табачные изделия пытались провезти в ящиках с клубникой
Vasile Tofan va efectua prima sa vizită la București: Proiecte strategice și securitatea regională, pe agenda discuțiilor
Prejudicii de peste 35 milioane de lei, doar în luna iulie: Zeci de victime lăsate fără bani sau chiar cu datorii
Rușii își caută refugiu în Armenia: Interesul pentru chirii crește pe fondul speculațiilor privind o nouă mobilizare
Peste 100 de transplanturi hepatice, realizate în R. Moldova: „Specialiști avem, problema rămâne donarea de organe”
Amalgamarea voluntară continuă până la 1 septembrie. Grosu: „Să le dăm voie primăriilor să finalizeze procesul”
CEC propune validarea mandatului de deputat al lui Roman Roșca, după demisia lui Alexandr Trubca
CEC a avizat pozitiv modificările la Codul Electoral pentru organizarea alegerilor în Găgăuzia
Legea vânătorii, modificată: Carnetul va fi eliberat pentru cinci ani și va costa 660 de lei
În câte zile va putea fi concediat un angajat: Patronatele și sindicatele, discuții aprinse vizavi de modificarea Codului Muncii
„Nu putem colabora cu un stat care întunecă mințile oamenilor”: Parlamentul denunță Acordul CSI privind editarea și difuzarea cărților
Intervenție contracronometru la Soroca: Un bărbat a fost resuscitat după un șoc anafilactic provocat de viespi
WSJ: Trump, tot mai dezamăgit de Putin după promisiunile eșuate privind o victorie rapidă în război
Votul prin corespondență ar putea deveni permanent: Ce prevede proiectul de modificare a Codului Electoral, înregistrat în Parlament
Casa de cultură din Burlacu, acoperită de mucegai, la doar trei ani după o investiție de jumătate de milion de lei
„Oamenilor nu o să le pese cine se ceartă cu cine, ci că nu au apă la robinet”: Tofan îi cere lui Ceban cooperare în criza hidrologică
Nu l-a vrut ministru, dar îl păstrează în Guvern: Ce funcție ocupă astăzi fostul șef de la Finanțe, Andrian Gavriliță
Proiectantul drumului G39, inclus în lista neagră. Deputata Larisa Novac: „Nu va mai proiecta nimic în R. Moldova”
Ни политического убежища, ни экстрадиции в Москву: объявленный в розыск российский бизнесмен «заблокирован» в Молдове
Premierul Tofan, despre demisia lui Musteața: A făcut „o greșeală prostească”, dar ar trebui să rămână în serviciul public
Admission 2026 opens with more than 10,000 applications on day one
Motorina depășește pragul de 31 de lei pentru un litru. ANRE anunță noi scumpiri la carburanți
Grevă generală în aproximativ 400 de spitale din România. Sindicatele contestă noua lege a salarizării
ADMITEREA 2026: Peste 10 mii de dosare, depuse în prima zi de înscrieri la universitate
Dezbateri tensionate pe marginea proiectului privind combaterea discriminării. Lidera PCRM a blocat tribuna Parlamentului
Noile măsuri fiscale pentru regiunea transnistreană, amânate până la 1 septembrie. Chiveri: „Suntem puțin în urmă”
Stare de alertă în energie și hidrologie: Opoziția acuză autoritățile că au reacționat tardiv și anticipează noi majorări de tarife
Volodimir Zelenski a ajuns în SUA pentru o întâlnire cu Donald Trump
Cutremur puternic în Japonia: Seism de 7.1 și alertă de tsunami pe insula Kyushu
STUDIU | R. Moldova poate valorifica zeci de miliarde de dolari pentru reconstrucția Ucrainei
Sidny Lopes Cabral, fotbalistul reprezentativei Capului Verde, a marcat cel mai frumos gol al Campionatului Mondial de fotbal 2026
Владимир Зеленский прибыл в США для встречи с Дональдом Трампом
Regulile participării publice se schimbă: Parlamentul introduce inițiativa civică, dar mecanismul va fi activat în 2028
CALM cere retragerea unui amendament privind amalgamarea. Igor Grosu: „Să nu dezinformăm”
Atac cu drone în regiunea Moscova: O uzină din Cehov a luat foc, iar un bloc a fost avariat
Grosu, despre modificările la Codul electoral pentru alegerile din Găgăuzia: „Ne-am asumat decizia politică”
Furtuni cu grindină devastatoare în Slovacia: Zeci de case au rămas fără acoperișuri
VIDEO | Șoferul care a făcut o manevră periculoasă pe strada Uzinelor, lăsat fără permis
Cigarettes hidden in strawberries: Raids in Northern Moldova
Wanted Russian businessman stuck in Moldova after asylum and extradition rejected
Milioane de țigări, ascunse în 15 tone de căpșuni: Schema de contrabandă, dejucată de autoritățile ucrainene
Ambrozia intră în faza de înflorire: Proprietarii de terenuri, îndemnați de autorități să intervină urgent
Bibliotecile din SUA găzduiesc ateliere pentru adulți despre cum să eviți inteligența artificială
Corespondență Dan Alexe | Președinția irlandeză a UE: Ce se așteaptă de la ea și ce i se reproșează?
Четверых граждан Молдовы осудили в Великобритании за 449 краж из новостроек
В Молдове расследуют дело о торговле детьми: приемные родители заставляли девочку попрошайничать
Reforma „Restart în educație”: Reorganizări instituționale și salarii de peste 30.000 de lei pentru șefii de agenții teritoriale
Antiplagiat: Doar 20 de teze, anulate la sfârșitul anului de studii. Cele mai răspândite nereguli, enumerate de ministrul Perciun
Two candidates advance in race for Energocom director general
Rusia, sub un nou val de atacuri cu drone ucrainene: Terminal de export și instalații petroliere, printre ținte
Copil de cinci ani, în stare gravă după ce a fost lovit de o mașină la Bălți
Discuții Chișinău-Comrat: Proiectul care va schimba regulile electorale din Găgăuzia ar putea fi votat până la sfârșitul verii