Temperaturi de foc și pe 13 august: Codul galben de caniculă rămâne în vigoare
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a prelungit Codul galben de caniculă. Pe 13 august, temperaturile vor atinge valori de 33 de grade Celsius, în centrul și sudul țării, avertizează meteorologii.
Pentru a face față valului de căldură, specialiștii recomandă cetățenilor să se hidrateze corespunzător, să evite expunerea la soare între orele 11:00 și 18:00, când temperaturile sunt cele mai ridicate, și să reducă activitățile fizice.
Amintim că ultimul Cod galben de caniculă a fost emis pentru perioada 11-12 august.