Igor Grosu: CSI nu a adus niciun avantaj Republicii Moldova, inclusiv în problema transnistreană
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis Guvernului demersul privind retragerea din Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente. Speakerul a declarat la emisiunea "În Context" de la postul public de televiziune că CSI nu a adus vreun avantaj Republicii Moldova, inclusiv în problema transnistreană. Șeful Legislativului a mai spus că oamenii și-au exprimat doleanța de a se integra în Uniunea Europeană, iar acest lucru a fost demonstrat și în data de 21 mai.
Președintele Parlamentului a specificat că în Republica Moldova nu este vorba de un conflict interetnic, ci de aflarea ilegală pe teritoriul țării a unei armate străine.
„Nu avem conflict interetnic aici, nu avem conflict religios, nu este așa ceva, este un conflict indus artificial de Federația Rusă. S-o spunem așa cum este și unul din argumentele noastre când am spus că ieșim din Adunarea Interparlamentară CSI, am spus foarte clar: 30 de ani, iată noi am făcut parte sau facem parte din CSI. Armata e scoasă? Nu-i scoasă. Conflictul e rezolvat? Nu-i rezolvat. Armamentul e luat? Nu-i luat. S-a terminat cu șantajul? Nu s-a terminat.”
Igor Grosu a precizat că deja nu mai putem vorbi despre continuitatea de a fi parte din CSI, întrucât moldovenii au ales clar vectorul european.
„"Moldova Europeană" a arătat și a dovedit, a spus cu voce tare, explicit, că Republica Moldova este o țară europeană și merită să ajungă în familia țărilor europene. Asta a fost alegerea din 2020 și alegerea din 2021, în care oamenii au votat pentru o opțiune proeuropeană, pentru integrarea europeană.”
Un alt subiect abordat a fost siguranța energetică. Șeful Legislativului a explicat că autoritățile au învățat lecțiile, iar pregătirile pentru sezonul rece deja au început. Mai exact, se lucrează la stocarea gazelor, interconexiunea energetică cu România, pentru a nu mai avea șocurile prin care Republica Moldova a trecut anterior.
„Ultimele două ierni au fost cu emoții pentru noi toți. Noi deja am învățat lecția și, în iernile următoare, ne facem rezerve, investim în termoizolarea clădirilor, școli, grădinițe, spitale, instituții de stat. Soluții sunt, nu suntem noi primii care au trecut prin lucrul acesta.”
Igor Grosu a mai spus că acum se lucrează intens la dezvoltarea infrastructurii, pentru că nu poți atrage investiții străine dacă nu poți să le oferi confortul necesar .