Parlamentul European va dezbate astăzi refuzul Austriei de a vota aderarea României la Schengen
Parlamentul European pune astăzi în dezbateri refuzul Austriei de a vota aderarea României la Schengen. Propunerea a venit de la trei cele mai mari grupuri politice din Legislativul European.

„Această dezbatere va arăta că Parlamentul European este unit în a susține aderarea țării noastre la spațiul Schengen și că majoritatea covârșitoare a europarlamentarilor consideră incorectă decizia de a amâna intrarea României în spațiul de liberă circulație”, a scris eurodeputatul liberal, Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.
Discuția va fi prezidată de șefa Legislativului European, Roberta Metsola. La dezbateri vor fi prezenți, inclusiv, șefa Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, și președintele Consiliului European, Charles Michel.
Inițiativa a venit din partea celor mai mari trei grupuri politice din Parlamentul European: Grupul PPE, Socialiștii și Grupul RENEW.