Biserica Ortodoxă a Ucrainei a decis să treacă la noul calendar
Sinodul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (aflată în comuniune cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol - n.r.) a decis, miercuri, trecerea la noul calendar, potrivit redacției ucrainene a postului BBC.

„Biserica Ortodoxă a Ucrainei - cea mai populară organizație religioasă din țară - a aprobat, astăzi (24 mai - n.r.), trecerea completă la noul calendar” - se arată în mesaj.
Astfel, de la 1 septembrie 2023 (începutul anului bisericesc - n.r.), majoritatea creștinilor ucraineni vor ține sărbătorile religioase conform calendarului gregorian. Crăciunul, de exemplu, va fi sărbătorit pe 25 decembrie, în loc de 7 ianuarie, iar Sfântul Nicolae - pe 6 decembrie, în loc de 19 decembrie, în timp ce Boboteaza va fi sărbătorită pe 6 ianuarie, în loc de 18 ianuarie.
Data sărbătoririi Paștelui și a altor sărbători nu se va schimba. Anterior, Biserica Greco-Catolică din Ucraina, de asemenea, a anunțat că a decis să treacă la noul calendar, informează Agenția de presă UKRINFORM, citată de Rador.
În octombrie 2018, Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului a recunoscut o biserică ortodoxă independentă în Ucraina, revocând o decizie veche de 332 de ani care plasase Ucraina sub Patriarhatul Moscovei.
În replică, Biserica Ortodoxă Rusă a anunțat ruperea relațiilor cu Patriarhatul Constantinopolului, amintește Agerpres.