Social

1300 de arme scoase din circuitul civil au fost distruse prin topire la o uzină din Bulboaca

Sute de pistoale, revolvere, carabine și alte arme de foc au fost distruse prin topire, la o uzină metalurgică din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi. Este vorba despre armele scoase din circuitul civil, fiind confiscate de la infractori sau predate benevol de cetățeni din cauza unor defecțiuni. Nimicirea armelor a fost realizată cu ajutorul financiar al Uniunii Europene, întrucât procesul este destul de costisitor, spune poliția.

protv.md
Sursa: protv.md

Armele au fost colectate de la începutul acestui an și depozitate la Inspectoratul General al Poliției. Înainte de a fi topite, acestea au fost dezasamblate, aranjate în cutii și duse la uzina metalurgică pentru a fi distruse.

„Avem pistoale cu bile de cauciuc, pistoale cu glonț, pistoale pneumatice și pistoale de semnalizare. Sunt arme care au fost deținute ilegal, predate benevol, precum și care au fost modificate ilegal în construcție”, a spus un angajat.

Toate cele 1300 de arme sunt puse în acest cazan, care permite nimicirea lor prin topire. Potrivit poliției, acestea vor fi transformate în metal, timp de trei zile, iar întreg procesul va fi monitorizat de oamenii legii. Ulterior, acest metal nu va mai putea fi reciclat.

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, spune că peste 40 de arme au fost ridicate de către polițiști în urma unor crime, iar cu două dintre acestea s-au tras împușcături mortale.

„Începând cu anul 2005, când a fost prima topire, astăzi, suntem la al optulea exercițiu de topire a armelor, dar este de remarcat că, în această perioadă de timp, noi constatăm că, ca număr de arme care urmează să fie distruse, avem un număr mai scăzut comparativ cu perioadele anterioare.”

Proiectul a fost realizat cu susținerea financiară a Uniunii Europene prin intermediul PNUD. Costul procesului de topire a armelor este de aproape 10 mii de euro.

„Vom continua să intensificăm susținerea noastră prin implementarea strategiei Uniunii Europene împotriva folosirii armelor de foc ilicite. Toate aceste lucruri au fost prevăzute în planul de acțiunii privind combaterea traficului armelor de foc, pentru anii 2020-2025”, a spus Ianis Mazeiks, ambasadorul Uniunii Europene.

Ultima procedură de topire a armelor de foc a avut loc, în țara noastră, la sfârșitul anului 2021. Din 2005 până în prezent, au fost desfășurate opt exerciții de acest fel, fiind nimicite 18 mii de arme de foc.

Citește mai mult