Lina Malcoci, la Moldova 1: Tot mai mulți elevi din Republica Moldova, victime ale bullying-ului în școli. Cum recunoaștem și contracarăm fenomenul
Aproape jumătate dintre elevii din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între zece și 18 ani, au declarat că au fost victime ale violenței, numită, mai nou, bullying, în timp ce 41,1% au recunoscut că au fost agresori. Între timp, datele statistice făcute publice recent de UNICEF arată cifre îngrijorătoare: aproape 71 la sută din totalul elevilor din Republica Moldova care își fac studiile în clasele gimnaziale și liceale sunt victime ale bullying-ului. Subiectul a fost abordat astăzi în cadrul buletinului de știri de la ora 13:00, cu Lina Malcoci, manager comunicare în cadrul Organizației „Keystone Moldova”.
Reprezentanta Organizației „Keystone Moldova”, Lina Malcoci, susține că fenomenul bullying-ului este foarte răspândit în școlile din Republica Moldova. O cauză, potrivit ei, ar fi faptul că nici părinții, nici pedagogii nu identifică și nu recunosc, de multe ori, acest fenomen.
„Se desfășoară seminare unde profesorii sunt instruiți cum să îl recunoască și ce să facă în aceste cazuri. De foarte puține ori pedagogii și părinții identifică și recunosc acest fenomen. (…) Este necesară mai multe informare și pentru copii, pedagogi, și pentru părinți. Trebuie să învețe cum pot regăsi în copilul lor un potențial copil care este victimă a bullying-ului sau un potențial copil care inițiază acest comportament”, a declarat Lina Malcoci la Moldova 1.
Potrivit sursei citate, neidentificat la timp, bullying-ul poate provoca daune semnificative. Copiii supuși acestui fenomen sunt predispuși la depresie, abandon școlar sau chiar suicid, susține reprezentanta „Keystone Moldova”.
De menționat că un studiu recent realizat de organizația „UNICEF” atestă că 70,8 la sută din totalul elevilor claselor a VI-a - XII-a din Republica Moldova sunt victime ale bullying-ului. Aceștia au fost agresați fizic, verbal sau umiliți în mod constant de colegii de clasă. Între timp, potrivit aceluiași studiu, 75,6 la sută dintre școlari au fost martorii unei situații de genul acesta, iar 41,1% au fost autori.
Organizația „Keystone Moldova” și-a propus, în acest context, prin lansarea „Teatrului Forum”, să educe societatea printr-o modalitate non-formală pentru a stopa discriminarea și violența în instituțiile de învățământ. Acțiunea este implementată în țara noastră de mai bine de patru ani. Mai multe detalii la acest subiect aflăm din materialul video!