Expert: Relațiile dintre Turcia și Republica Moldova nu se vor schimba radical în urma acestui scrutin
Recep Tayyip Erdogan rămâne președinte al Turciei. După aproape două decenii de când se află la putere, Erdogan a câștigat, duminică, al treilea mandat. Acesta a obținut 52,14% din voturi, iar contracandidatul său, Kemal Kilicdaroglu - 47,86%. Unii cetățeni turci speră că lucrurile în țară se vor schimba spre bine, în timp ce alții sunt nemulțumiți din cauza rezultatelor. Totodată, mai mulți lideri de stat și înați oficiali europeni l-au felicitat pe Erdogan cu ocazia victoriei sale.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a fost reales duminică, după al doilea tur al alegerilor prezidențiale, a anunțat Comitetul Electoral al Turciei. Astfel, Erdogan a obținut peste 52% din voturi, iar candidatul opoziției, Kemal Kilicdaroglu, aproape 48%. Rezultatele finale urmează să fie anunțate la începutul săptămânii. Totodată, după anunțarea rezultatelor provizorii, Erdogan a declarat că 85 de milioane de cetățeni au câștigat, și a lansat un apel la unitate, pledând pentru mobilizare în scopul remedierii problemelor sociale și economice.
„Nu suntem singurii câștigători. Câștigătorul este Turcia, câștigătorul este națiunea noastră cu toate segmentele sale, democrația noastră este câștigătoare. După cum vă amintiți, am spus întotdeauna că nimeni nu va pierde în țara noastră când vom câștiga. Nimeni nu a pierdut astăzi, toți cei 85 de milioane de cetățeni au câștigat. Așa cum o cere responsabilitatea încredințată de națiunea noastră, nu suntem jigniți de alegerea nimănui. Acum este timpul să lăsăm deoparte toate disputele legate de perioada electorală și să ne unim, să ne integrăm în jurul obiectivelor noastre naționale și viselor noastre naționale.”
Pe de altă parte, contracandidatul lui Erdogan, Kemal Kilicdaroglu, și-a exprimat "tristețea" pentru viitorul Turciei, consemnează agențiile AFP și Reuters. Kilicdaroglu a declarat că va continua lupta pentru democrație și le-a cerut susținătorilor săi același lucru.
„Ca prieten, fiu, unchi și, în primul rând, ca om al acestui pământ, am luptat mereu pentru drepturile voastre, pentru legea voastră, ca să nu vă jigniți unul pe celălalt și ca să puteți trăi în pace. Și voi continua să lupt pentru asta. De acum încolo, vreau să văd peste 25 de milioane de cetățeni care m-au votat stând în picioare. Marșul nostru continuă și iată-ne. Vă aduc respectul meu tuturor.”
Cetățenii Turciei spun că au votat pentru un viitor mai bun și speră că lucrurile se vor schimba spre bine, chiar dacă sunt nemulțumiți de actuala guvernare.
„Vrem să votăm pentru un viitor mai strălucitor. Nu vrem să trăim ca în Orientul Mijlociu. Vocea noastră este ca o singură picătură care formează râuri, apoi mări, așa că sperăm să fie mai bine.”;
„Sper că vor fi schimbări. Este necesar să dăm puterea altcuiva să încerce să organizeze țara la nivel de guvern.”;
„Sunt surprins de prețuri, cum se poate ca morcovii să coste 50 de lire, carnea 500 de lire? E prea mult. Și cum este posibil ca oamenii să mai voteze pentru un astfel de guvern?”
Rezultatele alegerilor din Turcia erau previzibile, a precizat directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Victor Juc, pentru Radio Moldova. Acesta subliniază faptul că alegătorii turci au optat pentru stabilitate și au ținut cont de raționamentele politice și religioase, nu de cele economice.
„Marea majoritate din alegătorii din Turcia au preferat stabilitatea politică și continuitatea. Președintele Erdogan este susținut foarte mult de către oamenii de la sate și de către oamenii de afaceri, pe când contracandidatul său a fost susținut mai mult de intelectualitate și de tineri. Oamenii, în marea majoritate, au votat nu conducându-se de raționamente economice, ci de altă natură. Însă, președintele Erdogan a reușit să-i convingă pe cei care aveau dubii că politica sa economică va da rezultate, nu acum, ci pe termen mediu”, a declarat pentru Radio Moldova Victor Juc.
Expertul a punctat că relațiile dintre Turcia și Republica Moldova nu se vor schimba radical, în urma acestui scrutin. Însă, ar fi posibil ca în următorii ani să crească volumul de schimburi comerciale dintre cele două țări. Totodată, Victor Juc este de părere că Turcia și-ar putea fortifica prezența în UTA Găgăuzia, mai ales că în regiune situația este tensionată în ultima perioadă.