Sergiu Litvinenco dă asigurări: Republica Moldova îndeplinește recomandările Comisiei Europene în domeniul justiției (VIDEO)
Republica Moldova îndeplinește recomandările Comisiei Europene în domeniul justiției, a declarat ministrul Sergiu Litvinenco la Forumul pentru integrare europeană. Potrivit lui, în următoarele șase luni, vor fi alese noi componențe la CSM și CSJ, iar guvernul a pregătit o lege privind dezoligarhizarea.
În luna iunie, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderare, totuși Comisia a făcut o listă de nouă recomandări, inclusiv instituirea unui Consiliu al Magistraturii funcțional și reducerea influenței oligarhilor în economie și politică. Ministrul Litvinenco estimează că până în vara anului viitor, evaluarea judecătorilor se va încheia. Între timp, Guvernul a pregătit recunoașterea actului global Magnițki al Statelor Unite.
„Iată cum facem așa încât oligarhii să nu mai conteze într-atât de mult în aceste procese și aici avem această inițiativă în legislația națională, sancțiunile internaționale. Este de asemenea o măsură de dezoligarhizare, alături de celelalte lucruri pe care urmează să le facem”, a declarat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.
Comisia a solicitat și anchete credibile în cazurile de corupție mare.
„Procurorii au reușit să termine așa cazuri și urmăriri penale, să le trimită în judecată, cum ar fi ex-președintele țării, procurorul general suspendat, fostul director SIS. Am reușit să trimitem un mesaj foarte clar societății că noi ne vom ocupa de corupția mare, inclusiv de persoanele care sunt la cele mai înalte nivele, pentru că legea se aplică în mod egal tuturor”, a declarat șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin.
„Nu mă voi expune pe fondul cauzelor, dar cel puțin în dosarele pe care le-am văzut. Începând de la ce s-a întâmplat cu domnul Stoianoglo, pentru că avem două dosare comunicate la CtEDO. Și vedem ce va spune Curtea, dar tare mult sper că dacă va fi condamnare, politicienii să-și asume anumite responsabilități și să nu spună că judecătorii și procurorii iar au fost vinovați”, a declarat avocatul Vadim Vieru.
Comisia Europeană ar trebui să prezinte un raport pe progresele Republicii Moldova, realizate până la sfârșitul anului.