Sport

FC Sevilla, regina Ligii Europei

FC Sevilla nu se mai satură să cucerească trofeul Ligii Europei. Andaluzii au câștigat pentru a 7-a oară competiția, după o finală dramatică cu AS Roma, în care s-au impus la seria loviturilor de departajare.

facebook.com/sevillafc.eng
Sursa: facebook.com/sevillafc.eng

Timpul regulamentar al meciului disputat la Budapesta s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Paulo Dybala a deschis scorul în minutul 35.

FC Sevilla a egalat în repriza secundă. Gianluca Mancini a deviat în propria poartă balonul trimis în careu de Jesus Navas. Nu s-a mai marcat în timpul regulamentar, dar nici în prelungiri. La penalty-uri, andaluzii s-au descurcat de minune și s-au impus cu 4-1.

„Am avut încredere în coechipierii mei, știam că vor transforma penalty-urile. Când știi asta, te simți mai liber și realizezi că poți salva cel puțin un penalty.” a afirmat după meci portarul lui FC Sevilla, Bounou.

Jose Mourinho, care a pierdut prima sa finală europeană, după ce le câștigase pe cele 5 disputate anterior, a rămas nemulțumit de arbitraj. El i-a așteptat pe arbitri în parcarea stadionului, unde le-a adresat cuvinte obscene.

„Jucătorii mei merită mai mult. Eu merit mai mult. Am obosit să fiu mereu acel om care trebuie să spună că am fost furați de arbitri.” a spus Mourinho la conferința de presă de după meci.

FC Sevilla s-a calificat automat în grupele Ligii Campionilor, pentru sezonul următor. AS Roma a jucat pentru a doua oară în finala acestei competiții. În 1991, când aceasta purta denumirea de Cupa UEFA, „giallorossi" au pierdut în fața lui Inter Milano.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult