Aderare UE

Summitul CPE din Republica Moldova s-a încheiat: Europa s-a unit în fața celei mai mari provocări militare

Președinta Maia Sandu împreună cu prim-ministrul Spaniei, Pedro Sánchez, și premierul Cehiei, Petr Fiala, au susținut o conferință de bilanț al lucrărilor Summitului Comunității Politice Europene. Cei trei lideri și-au exprimat solidaritatea pentru Republica Moldova în parcursul său european. Totodată, șefa statului a remarcat că acest eveniment a fost organizat pentru prima dată într-o țară din afara Uniunii Europene.

„Am reunit întregul continent pentru a reafirma hotărârea noastră colectivă și fermă de a aduce pacea în Europa. Cu toții am recunoscut că această Comunitate Politică Europeană, care s-a bazat pe succesul primei reuniuni la Praga, reprezintă o ocazie unică pentru dialog și relații bilaterale. CPE ne permite să vedem care sunt cele mai bune căi de accelerare a acelor proiecte și idei care vor aduce beneficii pentru toți cetățenii noștri”, a declarat președintele Maia Sandu.

În numele cetățenilor moldoveni Maia Sandu a exprimat recunoștință tuturor liderilor europeni care au fost alături de Republica Moldova.

„Participarea Dvs. ne face să fim mândri că am găzduit acest Summit. Prezența Dvs. ne face mai încrezători”, a spus șefa statului.

Maia Sandu a menționat că Summitul a adus rezultate palpabile pentru țara noastră, menționând semnarea acordului privind eliminarea treptată a tarifelor la serviciile de roaming în UE pentru cetățenii moldoveni, începând cu 1 ianuarie 2024. De asemenea, șefa statului a menționat adoptarea de către UE a sancțiunilor împotriva a șapte persoane care încearcă să destabilizeze situația în Republica Moldova, precum și lansarea Misiunii Civile a UE în țara noastră.

Organizarea Summitului CPE în Republica Moldova demonstrează speranța întregului continent în privința acestei „țări minunate”, a declarat prim-ministrul Spaniei, Pedro Sánchez.

„Moldova este membră a familiei europene și salutăm eforturile pe care le face pentru a deveni membră a UE. Vă încurajăm în aceste eforturi și vă asigurăm de întregul nostru sprijin. Vrem să transmitem un mesaj de forță, de unitate, mai ales în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Principiile și valorile care stau la baza UE și regulile internaționale sunt puse în pericol din cauza acestei agresiuni, trebuie să reacționăm împreună”, a declarat premierul spaniol.

Pedro Sánchez a comunicat că la reuniunea de la Bulboaca s-a făcut un schimb de opinii privind proiectele de interconectivitate pe continentul european. S-a discutat Coridorul dezvoltat de Spania, Portugalia și Franța, precum și extinderea Coridorului mediteranean spre Ucraina.

Securitatea a fost o altă temă, în special liderii reuniți la Summitul CPE au vorbit despre securitatea nucleară, exprimând sprijinul pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Prim-ministrul Cehiei, Petr Fiala, a apreciat buna organizare a Summitului și a menționat că „admiră curajul de a riposta Rusiei”.

„Transmitem un mesaj puternic, de sprijin pentru Moldova și Ucraina. Mă bucur că această comunitate politică europeană, care a fost inițiată anul trecut la Praga, își culege roadele. Astăzi vedem că această comunitate este un forum important pentru toate țările europene. Membrii comunității vor să coopereze pașnic, conform ordinii internaționale, bazată pe reguli. Vom apăra pacea și securitatea în Europa. Astăzi am discutat trei teme - securitate, energie și conectivitate”, a specificat oficialul ceh.

Discuțiile vor continua în luna octombrie în orașul spaniol Granada, unde va avea loc cea de-a treia ediție a Summitului Comunității Politice Europene.

Astăzi, Republica Moldova a găzduit cea de-a doua ediție a Summitului Comunității Politice Europene. Reuniți la Castelul Mimi din comuna Bulboaca, șefii de stat și de guvern, precum și înalți oficiali ai Uniunii Europene au discutat despre securitatea pe continentul european, securitatea energetică și interconectivitatea.

Comunitatea Politică Europeană (CPE) își propune să promoveze dialogul politic și cooperarea în vederea abordării chestiunilor de interes comun și să consolideze securitatea, stabilitatea și prosperitatea continentului european.

Creată la inițiativa președintelui francez Emmanuel Macron, Comunitatea Politică Europeană a fost lansată anul trecut, după invadarea Ucrainei de către Rusia, ca un forum interguvernamental.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult