Internațional

Peste 15 mii de angajați din învățământul României au renunțat la grevă. Peste 50% din totalul cadrelor didactice încă protestează

Peste 15 mii de angajați din învățământ au renunțat la grevă după adoptarea ordonanței care prevede majorări salariale, a declarat ministra Educației, Ligia Deca, azi, după întâlnirea avută cu reprezentanții sindicatelor, ai elevilor și părinților. Ministra s-a arătat convinsă, marți, după întâlnirea cu sindicaliștii din educație, reprezentanții elevilor și ai părinților, că aceștia au înțeles "foarte bine" importanța menținerii calendarului anunțat pentru examenele naționale.

Hotnews
Sursa: Hotnews

„Trebuie să înțelegem că pentru ca lucrurile să rămână pe făgașul normal trebuie să ne întâlnim la mijloc, trebuie să ajungem într-un punct în care cu toții punem pe primul loc elevii. (...) Eu sunt convinsă că toți cei prezenți la întâlnire au înțeles foarte bine importanța de a rămâne în calendarul anunțat pentru examenele naționale”, a afirmat Deca într-o conferință de presă.

Ministrul a precizat că dialogul cu sindicatele va continua, prima întâlnire privind Contractul colectiv de muncă urmând să aibă loc miercuri.

Amintim că sindicatele din Educație solicită de la autorități salarii mai mari, iar elevii, la rândul lor, cer burse majorate, transport gratuit și asigurarea unei mese calde.

Menționăm, calendarul examenelor naționale rămâne deocamdată nemodificat. Între timp, dacă profesorii nu se vor întoarce la școală, va fi modificat calendarul testelor naționale, prin „prelunguri și reprogramări ale probelor", a anunțat ministrul Educației.

Aproximativ 183 de mii de elevi de clasa a 8-a trebuie să susțină Evaluarea Națională, iar 142 de mii de elevi Bacalaureatul.

Citește mai mult