Externe

Cinci vecini ai Ucrainei pot interzice vânzările interne de cereale ucrainene, după ce Comisia Europeană a prelungit un regulament în acest sens

Cinci dintre vecinii Ucrainei pot interzice vânzările interne de cereale ucrainene, până pe 15 septembrie, după ce Comisia Europeană a prelungit un aranjament în acest sens. Totodată, potrivit documentului, TIR-urile cu cereale ucrainene vor avea permisiunea de a tranzita aceste țări. Comisia Europeană a decis astfel să dea undă verde solicitărilor formulate de Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia, care sustin că liberalizarea de către Uniunea Europeană a întregului comerț cu Ucraina a însemnat inundarea piețelor interne cu cereale mai ieftine din Ucraina, făcând producția internă neprofitabilă.

euronews.ro
Sursa: euronews.ro

Astfel, până în toamnă, grâul, porumbul, rapița și semințele de floarea-soarelui din Ucraina pot fi vândute doar în 22 de state comunitare, nu și în cele cinci țări care s-au împotrivit.

Menționăm că, la 2 mai, Uniunea Europeană a impus restricții până pe 5 iunie pentru importurile de grâu, porumb, rapiță și semințe din floarea-soarelui provenite din Ucraina, în ideea de a diminua oferta în exces de cereale în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Aceste țări au reclamat că cerealele ieftine din Ucraina fac producția locală neprofitabilă. Executivul comunitar a spus că, în această perioadă, grâul, porumbul, rapița și semințele din floarea-soarelui provenite din Ucraina vor putea fi vândute în orice altă țară din blocul comunitar.

Săptămâna trecută, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-o discuție cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut un apel pentru eliminarea restricțiilor la export impuse produselor agricole ucrainene.

„Orice restricție asupra exporturilor noastre este absolut inacceptabilă acum, pentru că întărește capacitățile agresorului rus”, a spus Zelenski, cerând Bruxellesului „să le abolească cât mai rapid posibil”, calificându-le drept niște „măsuri protecționiste severe, chiar crude”, potrivit AFP.

Pe de altă parte, într-un Regulament, publicat ieri, 5 iunie, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, se spune:

„Măsurile respective au fost necesare pentru a face față unor circumstanțe excepționale care riscă să afecteze viabilitatea economică a producătorilor locali din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. (...) Evaluarea a arătat că există în continuare blocaje logistice importante. În special, infrastructura din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia rămâne insuficientă pentru a face față creșterii bruște a traficului, îndeosebi la frontierele dintre Ucraina și statele membre respective. (...) Aceste circumstanțe excepționale continuă să afecteze viabilitatea economică a producătorilor locali din statele membre afectate.”

„Pentru a face față rapid circumstanțelor excepționale care fac ca prezentul regulament să fie necesar, a fost instituită o Platformă comună de coordonare pentru a coordona eforturile Comisiei, ale Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României și Slovaciei, precum și ale Ucrainei și Moldovei de a îmbunătăți fluxul schimburilor comerciale dintre Uniune și Ucraina, inclusiv tranzitul de-a lungul coridoarelor de produse agricole”, se mai spune în Regulamentul UE.

Platforma comună de coordonare va oferi soluții operaționale pentru îmbunătățirea procedurilor, a infrastructurii și pentru eliminarea blocajelor logistice dintre Ucraina și Uniune prin accelerarea și îmbunătățirea procedurilor de control la frontieră, printr-o mai bună coordonare a tranzitului, prin îmbunătățirea infrastructurii și prin reducerea costurilor logistice globale, pentru a se garanta faptul că grâul, porumbul, rapița (colza) și semințele de floarea-soarelui originare din Ucraina pot ajunge mai adânc în Uniune și în afara teritoriului acesteia, după caz.

Citește mai mult