Actuala clasă politică și administrația publică de la Chișinău au misiunea istorică să ducă țara în Europa, susține negociatorul-șef al Macedoniei de Nord
Țările candidate, care au început negocierile de aderare, au o șansă istorică unică să ajungă parte a Uniunii Europene către sfârșitul acestui deceniu (2029-2030). Extinderea blocului comunitar este obiectivul ambițios pe care și l-au asumat ferm instituțiile europene, în special Comisia Europeană. Iar în acest context poporul Republicii Moldova a făcut o decizie excelentă și corectă la recentul referendum, alegând aderarea la Uniunea Europeană. Mingea este acum în terenul autorităților de la Chișinău. Sunt opiniile ex-ministrului Afacerilor Europene, negociator-șef al Macedoniei de Nord, Bojan Marichikj, invitatul emisiunii „Dimensiunea Diplomatică” de la Moldova 1.