Republica Moldova va colabora cu China pentru a dezvolta sectorul vinicol
Republica Moldova va colabora cu China pentru a dezvolta sectorul vinicol. În acest sens, a fost semnat un memorandum de către ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, și omologul său chinez, Tang Renjian.
Documentul prevede stabilirea unui parteneriat reciproc avantajos, dezvoltarea platformelor de dialog și cooperare, precum și organizarea schimburilor de experiență privitor la politici, inovare tehnologică, comerț, cultură, turism, crearea de mărci, publicitate.
Totodată, țările vor coopera în scopul recunoașterii reciproce a standardelor produselor vinicole.
Documentul semnat mai prevede încurajarea conectării și comunicării între întreprinderile implicate în viticultură, vinificație și comerțul vinului.
„Producătorii noștri sunt bineveniți să participe la târgurile comerciale organizate în China și vor beneficia de facilități”, se menționează într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.