Politic

LIVE // Parlamentul s-a reunit în ședință. Ce subiecte vor fi examinate

Parlamentul se reunește în ședință plenară. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe proiecte de legi și decizii, precum și audierea Raportului privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova.

Parlamentul Republicii Moldova
Sursa: Parlamentul Republicii Moldova

Deputații vor lua în dezbatere proiectul de lege ce ține de consacrarea zilei de 8 mai ca zi a comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de al Doilea Război Mondial.

Potrivit raportului Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, inițiativa legislativă privind instituirea zilei de 8 mai ca zi a comemorării și reconcilierii a fost propusă pentru a elimina confuzia care persistă între data reală de 8 mai de semnare a actului de recapitulare a Germaniei naziste și 9 mai - Ziua Victoriei instituită de Uniunea Sovietică.

În ședința plenară din 8 iunie, vicepreședintele Parlamentului Vlad Bătrîncea, deputat BCS, a cerut excluderea acestui proiect de pe ordinea de zi. Deputatul socialist a calificat această inițiativă legislativă drept provocare care va dezbina societate. Propunerea lui Bătrâncea nu a fost susținută în plen, acumulând doar 23 de voturi.

Tot astăzi, deputații vor aproba și o Hotărâre pentru marcarea în prima duminică a lunii iunie a Zilei Supraviețuitorului de Cancer.

Parlamentul va aproba Programului național de dezvoltare a mass-media pentru anii 2023-2026 și a Planului de acțiuni privind implementarea acestuia. Vor audia Raportul general privind situația în domeniul prevenirii și combaterii discriminării în Republica Moldova pentru anul 2022.

De asemenea, deputații vor examina mai multe modificări în Codul Muncii, Codul Educației legislația financiară.

Ședința începe la ora 09:00 și este transmisă în direct pe rețelele de socializare ale IP Compania „Teleradio-Moldova”.

Citește mai mult