Sport

Croația este în finala Ligii Națiunilor

Echipa națională de fotbal a Croației s-a calificat în finala Ligii Națiunilor după ce a învins reprezentativa Țărilor de Jos cu scorul de 4-2 după prelungiri. Batavii au deschis scorul în minutul 34 prin Donyell Malen, care l-a învins pe Dominik Livaković.

Arbitrul român Istvan Kovacs a dictat penalty în favoarea Croației în minutul 53, după ce Cody Gakpo l-a doborât în careu pe Luka Modrić. Andrej Kramarić a restabilit egalitatea de la punctul cu var. Vicecampioana mondială din 2018 a trecut în avantaj în minutul 72 prin golul marcat de Mario Pašalić, iar soarta partidei părea decisă, numai că în ultimul minut suplimentar, Noa Lang a înscris și a trimis meciul în prelungiri.

În prima repriză a timpului suplimentar, Bruno Petković a înscris după o preluare superbă. Luka Modrić și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor după ce a transformat un penalty obținut de același Petković.

„Am marcat al 24-lea gol al meu la echipa națională însă mă simt la fel de tânăr ca în urmă cu aproape 20 de ani. Cred că am meritat această victorie. Chiar dacă am avut și un gol anulat, sunt fericit că ne-am calificat în finală.” a spus după meci Modric.

„Au fost mai inteligenți decât noi și au avut un jucător cu adevărat decisiv, Luka Modrić. După pauză nu am jucat bine, am pierdut controlul. Dar am evoluat mai bine decât în luna martie. Am avut energie și trebuie să continuăm.” a declarat Ronald Koeman, selecționerul Țărilor de Jos.

În aceste condiții, naționala Croației se apropie de primul trofeu din palmares după ce în 2018 a devenit vicecampioană mondială, iar în urmă cu jumătate de an și-a adjudeat medaliile de bronz la Cupa Mondială din Qatar.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult