Cultură

Cineaștii au marcat 70 de ani de la fondarea studioului „Moldova-Film” și 60 de ani de activitate a Uniunii Cineaștilor

Prilej de revederi și totalizări pentru cineaștii din Republica Moldova. S-au reunit astăzi pentru a marca 70 de ani de la fondarea studioului „Moldova-Film” și 60 de ani de activitate a Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova. Festivitățile consacrate dublei sărbători au continuat cu Congresul cineaștilor. În calitate de Președinte al breslei a fost reales în unanimitate Virgiliu Mărgineanu.

MOLDPRES
Sursa: MOLDPRES

„Au venit cu drag toți cineaștii să ne amintim. Cel mai important este că am creat, am reușit în condiții mai bune sau mai puțin bune dar pînă la urmă s-a făcut film”, a declarat președintele Uniunii Cineaștilor, Virgiliu Mărgineanu. Secvențele din filmele de altă dată le-au trezit amintiri veteranilor.

„La studioul „Moldova-Film” documentarele Fântâna și Piatră au fost interzise pe urma a fost apreciat, pe urmă iar interzise”. „Cred ca fiecare film este un prilej de a privi înapoi și de a privi înainte cum vom găsi expresie cinematografică tentativelor noastre de a rămâne cu demnitate, curaj și capacitatea de a ne înscrie istoria modernă”, spune cineastul Mihai Poiată.

Arta filmului a avut un rol decisiv în creația compozitorului Eugen Doga.

„Eu mă prezint în lume anume în calitate de cineast, datorită filmului eu am apărut în calitate de compozitor. Filmul este o părticică esențială din mine”, spune compozitorul Eugen Doga.

„Prea puțină atenție se acordă acestei arte care este foarte importantă”, a menționat cineastul Dumitru Olărescu.

„La cei 70 de ani pe care-i împlinește studioul Moldova-film noi trebuie să găsim posibilitatea să dăm o perspectiva de dezvoltare a producției cinematografice în Republica Moldova bazată și pe noi tehnologii cinematografice”, a declarat ministrul Culturii Sergiu Prodan.

„-Are continuitate arta cinematografică în Republica Moldova? – Cu siguranță că DA, acum este o înflorire după părerea mea”, a spus cineasta Daniela Miron.

Studioul „Moldova-Film" a devenit cunoscut în lumea întreagă și aceasta datorită, în mare parte, a cineaștilor anilor '60. În prezent, în cadrul unui proiect finanțat de UE, Studioul "Moldova-Film" digitalizează filmele care se păstrează în fondurile instituției.

Citește mai mult