Cutremur de 5 grade pe scara Richter, în Franța
Un cutremur cu magnitudinea 5 pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineață în vestul Franței. Mai multe case au fost distruse, iar oamenii din unele localități au fost evacuați. Replica seismică vine la a doua zi după un cutremur cu magnitudinea de până la 5,8 care a avut loc la fel în vestul Franței.

La Laigne, comună în departamentul Charente-Maritime, Franța, cu o populație de 500 de locuitori a fost complet evacuat. Mai multe case au fost distruse.
„Toate casele sunt afectate. Oamenii sunt traumatizați, dar nu există victime.”
„Sunt șocată. Chiar am crezut că a fost o explozie.”
„Totul se dărâmă înăuntru, s-a prăbușit toată mobila, au căzut pietre, s-au prăbușit tavanele în camere. Nici nu mai putem închide ușa din față, am pus o mașină să blochez intrarea.”
O persoană a fost rănită în urma acestui cutremur. Acest cutremur a provocat, de asemenea, multe daune materiale, cum ar fi căderea de pietre, crăpături și prăbușirea parțială a acoperișului. În Franța continentală, ultimul cutremur cu o magnitudine mai mare de 5 pe scara Richter datează din 2019, în Drôme.