Regional

Satul European: Locuitorii din Petreni beneficiază de apă la robinet după finalizarea unui proiect de peste 5 milioane de lei

Noutate mult așteptată de cei 1000 de locuitori din satul Petreni, raionul Drochia. După ce o viață întreagă au cărat apă cu căldarea sau cu bacul, în sfârșit, vor avea apă la robinet. Construcția rețelei a fost posibilă grație proiectului „Satul European” prin care, pe contul primăriei au ajuns peste 5 milioane de lei. Bucuria localnicilor n-are margini, „nu vom mai aduce apă de la depărtare”, spun ei.

Pentru familia Zvărciuc lipsa apei în gospodărie era o problemă deja de ani buni, deoarece erau nevoiți să care apa cu căldarea. Cel mai greu era pe timp de vară când, din lipsă de apă, în grădină totul se usca.

„Eram câte 2-3 la rând, la fântână, toți cu câte 2-3 căldări. Chiar și cu un cărucior, cu un vas mai mare venea lumea și scotea apă, că dacă trebuia, erau călduri și la păsări, la animale trebuia și cam greu o duceam, greu ne era”, a povestit Elena Zvărciuc.

„Aduceam tare greu și coarba nu prea se usca. Una și una, trebuia apă la viței, capre, purcei și fără apă o fost tare greu la noi. Acuma s-a ușurat că este robinet aici-dincolo și îi mai ușurel”, a adăugat Serghei Zvărciuc.

Acum, când apa curge la robinet, cele mai bucuroase sunt gospodinele, deoarece munca le-a devenit mai ușoară.

„A fost foarte greu fără apă. Nici nu vreau să-mi aduc aminte de unele momente cu spălatul veselei, băile, permanent a fost o încordare, o tensiune a localității. Acum îi ceva spre bine, frumos, apa curgătoare îi o minune pentru sat”, a spus și Viorica Rusu.

Pentru a aduce apa în fiecare casă, prin sat s-au efectuat săpături pe o lungime de 10 km. În prezent, din cele peste 300 de gospodării, 200 au deja apă la robinet.

„S-a lucrat timp de 4,5 ani la acest proiect ca, în sfârșit, datorită programului lansat de doamna președinte, „Satul European”, să beneficiem și noi de acest proiect. A fost o muncă mare, muncă în comun, fiecare și-a depus contribuția la facerea pachetului de documente, la proiectul tehnic, la avizare, la actualizare”, a declarat primarul satului Petreni, Valeriu Tizu.

În raionul Drochia acesta este al 4-lea proiect de aprovizionare cu apă potabilă a unei localități, realizat prin programul „Satul European”.

„În prima fază a programului „Satul European” au fost selectate 492 de proiecte, care sunt și vor fi finalizate pe parcursul acestui an. Acest proiect este în sumă totală de 2 miliarde de lei și are ca scop să aducă Europa în fiecare sat din Republica Moldova”, a menționat Igor Chiriac.

Pentru realizarea proiectului de aprovizionare cu apă potabilă a satului Petreni, Guvernul a alocat 5,4 milioane de lei. Cu acești bani s-a construit rețeaua și două turnuri de apă.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult