Cultură

Tragedia „Romeo și Julieta”, transpusă în scenă de o nouă generație de artiști de la Chișinău

Eterna poveste de iubire dintre Romeo și Julieta, transpusă în scenă de o nouă generație de artiști de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” va avea premiera la sfârșitul acestei săptămâni. Prima montare a tragediei, scrise de Shakespeare sute de ani în urmă a avut un mare succes pe scena Naționalului în 1971, iar în scurt timp a fost scoasă din repertoriu pe motiv că traducerea aparținea unor autori din România.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Norocul de a juca la început de cale în arta teatrală rolurile visate de orice actor le-a surâs celei mai tinere actrițe a teatrului Corina Rotaru și lui Nicu Ciumașu, student la Academia de Arte.

„Sunt din martie în teatru, am început lucrul la „Frunze de dor” în rolul Domnicăi și așa am rămas aici. Nu conștientizez că joc rolul Julietei, e un vis cred. Această Julietă care luptă pentru dragoste, nu renunță, nu se desparte și merge până la sfârșit”, spune actrița Corina Rotaru.

„Romeo este firea blândă care dăruiește, scoate sufletul așa cum el este, îl pune pe tavă pentru iubirea lui așa cum o simte. Nu știu dacă mi se potrivește acest rol, dar asta o să decidă publicul”, spune actorul Nicu Ciumașu.

Autorii producției scenice și-au propus să facă un spectacol din perspectiva zilei de azi.

„Shakespeare de aceea este un autor extraordinar pentru că permite fiecărei generații să aibă un Romeo și o Julietă. Scopul nostru era să invităm publicul la un dialog în care să celebram iubirea, să ne salvăm prin iubire. Este spectacolul generației noastre, un Romeo și o Julieta care ne aparține nouă”, afirmă regizoarea Luminița Țîcu.

„O poveste frumoasă, tragică de dragoste, un sacrificiu în urma căruia se sfârșește un război. De fapt, Shakespeare este foarte actual și nu tragem învățăminte din opera lui care ne pune întrebări, ne dă răspunsuri”, menționează directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Petru Hadârcă.

Pe parcursul spectacolului, actorii poartă patru ținute vestimentare - moderne și de epocă - realizate de Stela Verebceanu. Universul sonor este creat de Valentin Strișcov. Povestea de iubire cu final tragic va avea premiera la 17 și 18 decembrie.

Citește mai mult