Portugalia, victorie categorică
Echipa naționala de fotbal a Portugaliei a obținut a treia victorie consecutivă în preliminariile Campionatului European din 2024. Discipolii lui Roberto Martinez au învins cu 3:0 pe teren propriu reprezentativa Bosniei și Herțegovina.
În partida jucată pe "Estádio da Luz" din Lisabona luzitanii au marcat prin Bernardo Silva și, de două ori, Bruno Fernandes. Cristiano Ronaldo, căruia i s-a anulat un gol pentru ofsaid, a ajuns la selecția cu numărul 199. Grație acestei victorii, Portugalia e pe primul loc în clasamentul grupei J cu maximum de puncte - 9 - și golaveraj 13:0.
Semi-supriză la Oslo. Deși a deschis scorul și a condus până spre final, naționala Norvegiei a pierdut cu scorul de 1:2 meciul grupei A jucat în compania reprezentativei Scoției. Erling-Braut Haaland a înscris pentru scandinavi în minutul 61 dintr-un penalty, dar oaspeții au smuls victoria pe final, prin golurile marcate de Lyndon Dykes și Kenny McLean în ultimele 3 minute ale timpului regulamentar.
După această victorie volitivă, Scoția a urcat pe primul loc în clasamentul grupei A cu 9 puncte, iar Norvegia, cu un singur punct, a căzut pe locul 4.