Regional

Peste 400 de sportivi și amatori au participat la maratonul din Comrat, organizat în premieră

Peste 400 de sportivi, dar și amatori ai sportului din toată țara au participat la un maraton, organizat pentru prima dată în orașul Comrat. Participanții spun că au avut mari emoții, atât la startul competiției, cât și la final, când toți încercau să fie printre primii. Evenimentul sportiv a fost organizat de Direcția Generală Tineret și Sport din Autonomia Găgăuză, cu ocazia Zilei Internaționale a Mișcării Olimpice.

https://www.facebook.com/vlahmd
Sursa: https://www.facebook.com/vlahmd

Participanții la maraton au pornit de pe stadionul din Comrat și au avut de ales două itinerare pentru alergat: fie de 5 km, fie de 10 km.

„Pista bună, voluntari care au susținut alergătorii. Foarte cald, dar umiditatea din lacul din apropiere ajută. Sunt din Chișinău, fac atletism de multă vreme. Am locul 1”.

„Particip pentru prima dată la un asemenea maraton. Cu plăcere voi participa la noi maratoane, mă voi pregăti mai bine, pentru un rezultat mai bun”.

„Eu am alergat 10 kilometri, eu nu sunt profesionistă, dar îmi place foarte mult sportul, vin des pe acest stadion, fac exerciții”.

Evenimentul sportiv a fost organizat de autoritățile locale, cu susținerea cluburilor sportive din Republica Moldova.

„Astăzi, aici aleargă 400 de oameni, sportivi din toată țara. Sarcina principală a maratoanelor din regiuni este să ridice sportul la un nivel înalt nu numai în capitală. Nu numai Chișinăul ar trebui să alerge, ci și în toată țara: nord-sud-est-vest”, a menționat organizatorul maratonului, Dmitri Voloșin.

Deși se desfășoară pentru prima dată la Comrat, maratonul Găgăuzia Run-2023 a devenit cunoscut în toată țara. Organizatorii planifică să organizeze evenimente similare în diferite regiuni ale țării, pentru a dezvolta sportul și a atrage din ce în ce mai mulți cetățeni la un stil de viață sănătos.

Citește mai mult