Agricultorii continuă protestele // Slusari: Nu există certitudine că UE va aloca aceste fonduri. Președinția: Instituțiile statului sunt în căutarea unor soluții viabile
Agricultorii continuă să protesteze în centrul capitalei. La această oră, fermierii au blocat parțial circulația rutieră pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Protestele continuă în pofida discuțiilor pe care fermierii le-au avut cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu și cu prim-ministrul Dorin Recean. Toate instituțiile statului responsabile pe domeniul agricol sunt în identificarea unor soluții viabile pentru a sprijini agricultorii, se arată în comunicatul Președinției.
Fermierii revendică compensații agricole în valoare de 700 de milioane de lei, Stare de Urgență în agricultură, interzicerea importului de cereale din Ucraina.
În dimineața zilei, agricultorii au avut o întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Potrivit unui comunicat al instituției prezidențiale, au fost discutate principalele probleme cu care aceștia se confruntă.
„Contextul și efectele crizelor în lanț, inclusiv energetice și de securitate, au generat costuri crescânde pentru producătorii agricoli”, se menționează în comunicatul Președinției.
Totodată, Maia Sandu a subliniat că toate instituțiile statului responsabile de domeniul agriculturii sunt în căutarea unor soluții realiste și viabile pentru susținerea producătorilor agricoli.
„A fost o discuție tensionată. Noi, în primul rând, am accentuat faptul că autoritățile abilitate au acționat cu mare întârziere și ceea ce noi am anticipat în septembrie s-a întâmplat acum și este reacție întârziată, mult întârziată. Am aflat cu regret că informația care a fost oferită de domnul prim-minsitru este eronată și nu există certitudinea că Uniunea Europeană va aloca aceste fonduri pentru Republica Moldova. Doar a fost prezentată informația și asta un pic ne-a îngrijorat că una am auzit ieri de la domnul ministru și domnul prim-ministru și azi doamna președinte a spus că nu chiar așa”, a menționat reprezentantul Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari.
Prim-minsitrul Dorin Recean, aflat într-o vizită la Șoldănești, a declarat presei că Bruxelles-ul acum gândește un mecanism de ajutor, însă acest ajutor nu poate ajunge imediat.
„Credem că vom găsi o soluție în acest sens. Până atunci, așa cum am spus, trebuie să asigurăm cât mai multe lichidități în agricultură și în acest sens acești peste 1,7 miliarde de lei (n.r. cu referire la fondul de subvenționare) cât de cât trebuie să relaxeze situația”, a explicat premierul.
În seara zilei de ieri, reprezentanții fermierilor au fost invitați la Guvern, unde au discutat cu prim-ministru Dorin Recean și cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, revenit de la Bruxelles.
Potrivit lui Bolea, în urma discutiilor de la Bruxelles, s-a convenit ca Republica Moldova să fie ridicată la nivelul celorlalte cinci state, care înregistrează consecinte grave în urma invaziei ruse in Ucraina. Oficialii europeni urmează să examineze pachetul de documente prezentat de ministrul moldovean și drept rezultat, Republica Moldova ar putea beneficia de un sprijin financiar în valoare de 50 de milioane de euro, a specificat Bolea.
Reuniți în Piața Marii Adunări Naționale, agricultorii au blocat parțial bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Acțiunea va dura apoximativ 30 de minute. Această informație a fost confirmată pentru Radio Modlova de către președintele Asociației „Forța Fermierilor”, Ion Plămdeală.
Menționăm că agricultorii din Republica Moldova au început să protesteze începând cu 7 iunie. Fermierii solicită alocarea, nu mai târziu de 1 august, de compensații pentru costurile de producere în valoare de cel puțin 3000 de lei per hectar la culturile agricole de prima grupă - grâu, orz, rapiță și altele.
De asemenea, ei cer restricționarea temporară, prin decizia CSE, a importului de grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui din Ucraina.