Social

Un proiect de lege pentru protecția animalelor va fi examinat în Parlament

Problema animalelor fără stăpân din țara noastră ar putea fi soluționată în curând. Un grup de deputați PAS a înregistrat în Parlament un proiect de lege pentru protecția animalelor și reglementarea situației câinilor maidanezi. Inițiativa prevede, între altele, crearea unui sistem informațional de identificare și înregistrare a datelor cu privire la animalele de companie și deținătorii acestora.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Potrivit deputatului PAS, Lilian Carp, proiectul de lege reglementează obligațiile stăpânilor de animale de companie, dar și atribuțiile administrațiilor publice locale în raport cu animalele fără stăpân.

„În Republica Moldova, până în prezent, nu a existat o lege-cadru în acest sens. De aceea, am avut abuzuri din partea proprietarilor de animale de companie, dar și a autorităților publice locale, care nu au întreprins măsuri pentru a preveni aceste abuzuri. Marea problemă ar fi nu doar abuzurile, dar și riscurile pe care le prezintă, faptul că nu se ia atitudine față de rezolvarea problemelor animalelor fără adăpost”, a menționat Lilian Carp.

Proiectul de lege prevede, între altele, crearea unui sistem informațional de identificare și înregistrare a animalelor de companie și a deținătorilor acestora, cu scopul de a cunoaște numărul exact al animalelor.

„Prin intervenția propusă va fi creat un cadru juridic privind protecția animalelor împotriva tratării cu cruzime, provocării durerii, suferinței, decesului precum și asigurarea bunăstării și tratamentului uman împotriva animalelor”, a subliniat deputatul PAS, Iulia Dascălu.

Potrivit autorilor, proiectul are drept scop prevenirea abandonului necontrolat al animalelor, reducerea numărului de animale fără stăpân, construirea adăposturilor și organizarea de campanii de informare privind tratarea umană și responsabilă a animalelor, dar și adoptarea acestora.

Citește mai mult