Politic

Parlamentul își onorează angajamentele în procesul de integrare europeană. Igor Grosu: „Este dorința noastră sinceră să apropiem momentul aderării la UE”

Legislativul de la Chișinău a îndeplinit aproape în totalitate angajamentele asumate în fața structurilor europene pentru a avansa în procesul de integrare europeană, a declarat la emisiunea „Bună seara” președintele Parlamentului, Igor Grosu. Șeful Legislativului a menționat că a rămas o singură lege - cea cu privire la deoligarhizare, care ar putea fi adoptată la începutul anului viitor.

Moldova 1
Sursa: Moldova 1

Deși a fost un an cu provocări și crize complexe, Parlamentul Republicii Moldova, potrivit lui Igor Grosu, a reușit să facă față situației, până în prezent fiind adoptat aproape în totalitate pachetul de legi necesare pentru a avansa în dialogul politic cu Uniunea Europeană.

„A trebuit să gestionăm crize și să facem totul pentru a îndeplini condiționalitățile UE. Este dorința noastră sinceră să putem face cât mai repede și cât mai bine, astfel încât să putem raporta succesele noastre, să apropiem momentul aderării. Cel puțin pe partea parlamentară, cred că a rămas o singură lege”, a declarat președintele Parlamentului.

Igor Grosu a precizat că Legislativul de la Chișinău ar urma să adopte legea deoligarhizării care ar împiedica influența cercurilor oligarhice asupra politicului. Legea va fi după modelul celei existente în Ucraina și ar putea fi elaborată deja în luna ianuarie.

„Legea antioligarhică, după modelul ucrainean să adoptăm, ca să nu mai permitem nimănui să repete istoria proastă de până 2019, când cineva controla lucrurile în țară. Este un angajament al nostru, ne vom inspira din ceea ce au făcut ucrainenii”, a specificat președintele Parlamentului.

Solicitat să comenteze acuzațiile Moscovei la adresa autorităților Republicii Moldova, Igor Grosu a declart că acestea „snt niște atacuri grosolane la limita inculturii”, lansate de o țară care nu are nimic cu democrația.

Președintele Parlamentului a confirmat că la modul practic Republica Moldova nu mai este prezentă în Comunitatea Statelor Independente și că o decizie politică ar urma să fie luată la „timpul potrivit”.

Cornelia Stefoglu

Cornelia Stefoglu

Autor

Citește mai mult