Statele UE au instruit până în prezent circa 24.000 de soldați ucraineni
Statele UE au instruit până în prezent circa 24.000 de soldați ucraineni, a declarat miercuri un general din cadrul armatei ucrainene, citat de agenția DPA, potrivit Agerpres.
În urma invaziei Rusiei în Ucraina, mai multe dintre statele blocului comunitar au încheiat cu Kievul acorduri prin care soldați ucraineni au venit în aceste țări pentru programe de instrucție, multe dintre ele axate pe folosirea armamentului occidental furnizat Ucrainei.
Alte mii de soldați ucraineni au fost de asemenea instruiți în programe similare desfășurate în SUA, Regatul Unit, Canada și Norvegia.
Armata ucraineană a lansat la începutul lunii o contraofensivă pentru recuperarea teritoriilor ocupate de Rusia, dar a obținut deocamdată câștiguri teritoriale modeste, circa 10 sate eliberate și o suprafață de numai aproximativ 130 de kilometri pătrați, înregistrând în schimb pierderi substanțiale în efective și echipamente, inclusiv armament occidental, cum ar fi tancurile germane Leopard-2 sau blindatele americane Bradley.
Totuși, un ofițer ucrainean a remarcat faptul că pierderile umane în rândul echipajelor ucrainene ale blindatelor occidentale distruse sunt sub cele așteptate, ceea ce sugerează că aceste blindate au o protecție mai bună față de cele de concepție sovietică.
De asemenea, Kievul afirmă că numai o parte din trupele pregătite pentru contraofensivă au fost angajate în lupte. Conform unor analiști militari, armata ucraineană a pregătit pentru această operațiune 12 brigăzi, care însumează circa 60.000 de soldați, printre aceștia fiind și cei instruiți de aliații Ucrainei și echipați cu armament occidental.