Șefii de stat și de guvern din UE au decis să intensifice sprijinul pentru Ucraina
În prima zi de summit al Consiliului European, șefii de stat și de guvern din UE au decis să intensifice sprijinul militar și financiar pentru Ucraina. Asta, pentru că slăbirea regimului Putin și destabilizarea Wagner generează și mai multe pericole pentru Europa și aliații NATO. La nivelul Uniunii Europene există consensul pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova.

„După această vară, Comisia Europeană va publica un raport privind extinderea. În baza acestui raport, Consiliul European va lua decizia până la finele anului, probabil în decembrie”, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel.
„Este extrem de important să ajutăm pe cei care suferă de pe urma acestui război și au nevoie de o șansă. În special, și m-am referit la explicit aicea la Republica Moldova care are nevoie de sprijinul nostru, are nevoie de sprijin pentru a-și crește reziliența și are nevoie de sprijin pentru a deveni membră a Uniunii Europene”, subliniază președintele României, Klaus Iohannis.
„Sper ca toate țările flancului estic să fie tratate echitabil și merită. Dacă vor exista realizări în implementarea reformelor necesare, Republica Moldova, Ucraina și Georgia, toate merită să primească decizii pozitive. Îmi amintesc de drumul nostru spre Uniunea Europeană. Am avut posibilitatea să devenim membri ai Uniunii Europene împreună cu alte țări”, a menționat președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda.
Președintele lituanian Nauseda care va găzdui luna viitoare Summitul NATO, susține că șeful Wagner, Evgheni Prigojin se află deja în Belarus. Dislocarea mercenarilor în Belarus generează noi riscuri de securitate pentru flancul estic al alianței.
„Este prea devreme să schițăm concluziile. Nu e clar cât de multe forțe Wagner vor ajunge în Belarus sau în altă parte. Ce contează pentru NATO, este să continuăm să sprijinim Ucraina. La summit, aștept noi angajamente de sprijin militar pentru Ucraina și vom aproba la fel un program multianual ca să aducem Ucraina mai aproape de NATO”, declară secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
„Situația în Rusia: Fără doar și poate, Putin a ieșit din această criză mult mai slab. Dar un Putin mai slab este un pericol și mai mare. Așa că trebuie să pregătiți de consecințe. Totul rămâne încă imprecis”, afirmă diplomației UE, Josep Borrell.
„Această rebeliune va avea desigur alte replici pe care le vom simți. Cu atât este mai important să mizăm și mai mult pe sprijinul pentru Ucraina, militar și financiar. Foarte important e să fie unul consistent”, a declarat la rândul său șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.