Social

Igor Grosu dă asigurări că autoritățile vor întreprinde măsurile necesare pentru a evita tragediile similare celei de la Aeroport

Autoritățile vor întreprinde toate măsurile care se cuvin, astfel încât incidente similare celui de astăzi de la Aeroportul Internațional Chișinău să nu mai aibă loc. Asigurările vin din parte președintelui Parlamentului Igor Grosu. În același timp, oficialul a transmis condoleanțe familiilor victimelor acestui atac barbar.

„Vom lua toate măsurile care se cuvin pentru ca astfel de incidente să nu mai aibă loc. Transmit condoleanțe familiilor victimelor acestui atac barbar”.

Premierul Dorin Recean a declarat că instituțiile statului au crescut nivelul de mobilizare pentru asigurarea securității și ordinii publice. Agresorul a fost capturat de Brigada cu Destinație Specială „Fulger”.

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de condoleanțe familiilor și rudelor celor două persoane, menționând că „astăzi este o zi tristă pentru noi toți”.

Pe canalele de Telegram au apărut și primele imagini din interiorul Aeroportului Internațional Chișinău, în momentul în care se efectuau focuri de armă.

În urma incidentului, un pasager a fost rănit iar un polițist de frontieră și un angajat din securitatea aeroportuară au fost împușcați mortal. Agresorul este un cetățean din Tadjikistan de 43 de ani, căruia i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova din motive de securitate.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult