Social

Ion Munteanu: „Cetățeanul Tadjikistanului este cercetat penal pentru omor și riscă închisoare de până la 20 de ani sau chiar închisoare pe viață”

Cetățeanul Tadjikistanului care a omorât, vineri seară, un polițist de frontieră și un angajat al securității, în aerogara din Chișinău, se află la spital, în stare gravă și este inconștient, a declarat într-un briefing procurorul general interimar, Ion Munteanu. Totodată, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a spus că singura persoană rănită în urma intervenției a fost atacatorul.

Pro TV
Sursa: Pro TV

Acesta a venit în Republica Moldova cu avionul de pe cursa Istanbul-Chișinău, dar nu i-a fost permisă intrarea în țară. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat într-o conferință de presă că acesta avea pregătire fizică, iar tragedia a avut loc în câteva secunde.

Potrivit lui Viorel Cernăuțeanu, cetățeanul Tadjikistanului a aterizat la Chișinău la ora 14 și 48 de minute, iar la ghișeul de procesare a actelor s-a prezentat la ora 15 și 10 minute. Peste 11 minute, acesta a fost izolat și i s-a comunicat despre faptul că nu poate fi admis pe teritoriul Republicii Moldova.

„Acțiunea propriu-zisă de atac asupra colegului de la Poliția de Frontieră a avut loc la ora 17 și 13 minute, atunci când colegul nostru a fost atacat și s-au realizat acele acțiuni ulterioare. Au fost aplicate focuri de armă imediat în colegul de la frontieră, cât și în colegul de la Aeroport. Imediat, în primele două minute, la ora 17 și 15 minute, la două minute, a intervenit primul echipaj al poliției care era în raza Aeroportului. La fel, acești colegi de la Inspectoratul Național pentru Securitate Publică au intrat în schimburi de focuri cu atacatorul”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

Șeful IGP a menționat că, imediat, din incinta aeroportului au fost evacuate toate persoanele. La ora 17 și 30 de minute, la fața locului au ajuns echipajele de pe ambulanță și salvatorii. De asemenea, au venit și conducătorii instituțiilor de forță.

„De la ora 17 și 30 până la ora 17 și 50 s-au derulat două operațiuni în paralel. Grupul de asalt a documentat și a stabilit procedurile de asalt pentru sediul Aeroportului. În același timp, s-a încercat a duce negocieri. Grupul de negociatori a încercat să intre în negociere cu persoana în cauză”, a adăugat Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției.

În urma negocierilor, s-a aflat că nu sunt alți oameni prezenți la locul faptei și nu a fost luat niciun ostatic. Astfel, a intrat grupul de asalt.

Intervenția a durat două minute și 30 de secunde. În momentul intervenției, agresorul a atacat și polițiștii din grupul de asalt. S-au produs schimburi de focuri și persoana a fost rănită. Unica persoană rănită în urma intervenției a fost atacatorul, a relevat Viorel Cernăuțeanu.

Procurorul general interimar, Ion Munteanu, a precizat, în aceeași conferință de presă, că nu există informații potrivit cărora atacatorul ar fi afiliat vreunei grupări militare. Însă, după ce a fost luată legătura cu oamenii legii din Tadjikistan, a fost confirmat faptul că el este implicat într-o acțiune infracțională în țara sa de origine.

„Primul dubiu a apărut la angajații Poliției de Frontieră în momentul în care persoana nu a putut foarte clar explica motivul aflării și termenul aflării pe teritoriul Republicii Moldova.”

„În urma discuțiilor cu colegii noștri din Tadjikistan, persoane care sunt vizate în fapta pentru care este urmărit bănuitul pentru faptul de omor de ieri la Aeroport nu sunt aflate pe teritoriul Republicii Moldova”, a mai spus procurorul general interimar.

El a informat că, în prezent, atacatorul se află la Institutul de Medicină Urgentă din capitală, fiind în stare gravă și inconștient.

Solicitată de Moldova 1 pentru mai multe detalii despre starea atacatorului, purtătoarea de cuvânt a instituției, Dorina Arsene, ne-a spus că toate detaliile vor fi oferite de către Procuratura Generală.

Ion Munteanu a declarat că cetățeanul Tadjikistanului este cercetat penal pentru omor și riscă închisoare de până la 20 de ani sau chiar închisoare pe viață. Acesta nu poate fi extrădat din Republica Moldova.

Citește mai mult